S-a deschis primul magazin gol din România. The Empty Shop îşi propune să colecteze 20 de tone de haine pentru familii cu posibilităţi materiale reduse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mall-ul Promenada din Capitală s-a deschis primul magazin din România în care rafturile sunt goale. Spaţiul a fost gândit intenţionat aşa, tocmai pentru ca oamenii să poată veni să doneze hainele pe care nu le mai îmbracă şi care vor ajunge la familii cu posibilităţi materiale reduse.

The Empty Shop este un magazin cu scop umanitar cu puncte de colectare în alte 12 mall-uri NEPI Rockastle. Proiectul se derulează în parteneriat cu organizaţia „Let’s Do IT, Romania!”, care se va ocupa de partea logistică a campaniei, iar clienţii şi vizitatorii mall-ului sunt invitaţi nu pentru a goli rafturile, ci pentru a le umple cu haine pe care nu le mai îmbracă.

„Prin deschiderea The Empty Shop şi a celorlalte 12 puncte de colectare în mall-urile noastre din ţară ne-am propus să derulăm cea mai amplă campanie de strângere de haine: 20 de tone în două săptămâni. Zilnic, sute de mii de oameni trec pragul centrelor noastre comerciale din toată ţara, pentru cumpărături, în drum spre serviciu, pentru a lua masa sau pentru a se relaxa. Acum le lansăm şi o provocare: de a dărui în beneficiul persoanele cu posibilităţi materiale reduse”, a declarat Corina Olteanu, Group PR Manager NEPI Rockastle.

Hainele odată colectate, vor fi sortate, cu ajutorul a 50 de voluntari „Let’s Do IT, Romania!”, apoi  curăţate şi livrate unui număr de 1000 de familii din judeţele Maramureş, Neamţ, Iaşi, Constanţa, Târgu Jiu, Călăraşi, Ialomiţa. 

„Ne bucurăm să fim alături de Promenada la deschiderea „The Empty Shop”, umbrelă sub care dăm şi startul „Let’s Share & Care!” 2018. Colectările de asemenea amploare implică eforturi logistice uriaşe şi faptul că avem un magazin dedicat în care putem face sortare, dar şi alte puncte de colectare în mall-uri, ceea ce înseamnă expunere către un număr mai mare de potenţiali donatori, ne ajută să ne concetrăm eforturile pe o perioadă mai scurtă de timp cu rezultate mai bune. Campania face parte din strategia „Let’s Do IT, Romania!” de combatere a risipei si de susţinere a educaţiei şi vă invităm cu drag să susţinem cât mai multe familii”, declarat Andrei Coşuleanu, director executiv „Let’s Do IT, Romania!” 

Anul trecut, „Let’s Do IT, Romania!” a colectat în cadrul programului propriu „Let’s Share & Care!” 7 de tone de îmbrăcăminte, dar şi jucării, rechizite şi mobilier, direcţionate către 850 de copii şi familiile acestora din cinci judeţe ale ţării. 

Hainele strânse vor fi distribuite unor comunităţi în care riscul de abandon şcolar datorat lipsei unor bunuri materiale de bază, cum ar fi hrana, alimentele sau îmbrăcămintea pentru copiii este foarte ridicat. Conform celor mai recente date Eurostat, România este a treia ţară europeană cu cea mai mare rată a abandonului şcolar, de 18,5%, după Malta şi Spania. În acelaşi timp, România deţine cel mai mare procent de copii săraci (grupa de vârstă 0-17ani) din Europa care atrage după sine riscul excluderii sociale. 

Magazinul The Empty Shop este amplasat la nivelul 1 al mall-ului Promenada şi este deschis în perioada 5 aprilie – 18 aprilie a.c., în intervalul orar 10.00 – 22.00. Celelalte puncte de colectare vor fi organizate în mall-urile City Park Constanţa, Shopping City Timişoara, Shopping City Galaţi, Brăila Mall, Shopping City Piatra Neamţ, Ploieşti Shopping City, Shopping City Deva, Aurora Shopping Mall (Buzău), Shopping City Târgu Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Shopping City Sibiu. Magazinul este dedicat colectării exclusive de îmbrăcăminte.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!