Rusia şi Bulgaria înfiinţează o companie mixtă pentru construcţia South Stream

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia şi Bulgaria vor înfiinţa o companie mixtă pentru construcţia gazoductului South Stream, a anunţat Traiko Traikov, ministrul Energiei de la Sofia, după negocieri cu omologul său rus Sergei Şmatko, potrivit Novinite.

Detaliile înţelegerii nu au fost stabilite, iar discuţiile vor continua sâmbătă în oraşul bulgăresc Varna. Termenul limită pentru înfiinţarea unei companii mixte este februarie 2011.

Porţiunea bulgară a gazoductului va costa 835 de milioane de dolari, iar punctul de intrare al conductei pe teritoriul bulgar va fi Varna, a afirmat Traiko Traikov, ministrul Energiei de la Sofia. În ceea ce privește traseul conductei au fost analizate mai multe posibilități, arată RIA Novosti. Astfel, până în prezent, Rusia a semnat acorduri interguvernamentale cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Croația și Austria. Cu toate acestea agenția nu menționează România pe acest traseu.

Citește și


România se şi vede în South Stream


South Stream va avea o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an

South Stream reprezintă soluţia Gazprom pentru ocolirea Ucrainei, după ce livrările de gaze au fost serios afectate de mai multe ori din cauza disputelor dintre Kiev şi Moscova cu privire la tarifele de tranzit şi datoriile părţii ucrainene către grupul rus.

Prin intermediul acestui gazoduct, gazele naturale vor fi transportate din Rusia, pe sub Marea Neagră, către statele est-europene membre ale UE, şi apoi spre nordul Italiei. Gazprom a anunţat că va începe construcţia conductei în 2013. Gazoductul, care urmează să fie finalizat în 2015, va avea o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți