Rusia îşi vinde „perla coroanei“. Lipsa banilor determină Moscova să privatizeze fabricile de elicoptere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scăderea abruptă a cotaţiilor petrolului determină Rusia să scoată la privatizare compania de stat care produce elicoptere. Ministrul rus al Industriei şi Comerţului, Denis manturov, a anunţat că un pachet de acţiuni la Vertolety Rossii (Elicoptere Ruseşti – n.r.) ar putea fi vândut în acest an.

Două opţiuni sunt luate în calcul în acest moment, a spus Manturov. „Fie va fi un investitor strategic din Rusia, cu opţiunea de a cumpăra 49% sau unul străin, dar cota va fi de 25% în cazul din urmă“, a afirmat Manturov, citat de către Itar-Tass.

El a mai precizat că a avut deja runde de discuţii cu Mubadala, fondul suveran al emiratului Abu Dhabi din cadrul Emiratelor Arabe Unite, iar în tranzacţie ar putea fi implicat şi RDIF – fondul de stat pentru investiţii directe al Rusiei.

Vertolty Rosii este singurul producător de elicoptere din Rusia, fiind integrat pe verticală. Compania deţine cinci fabrici de elicoptere, două institute de design, o societate de service, producători de componente, dar şi uzine de reparaţii. Compania realizează atât elicoptere militare, cât şi civile, aceasta deţinând o cotă de 35% la nivel mondial în domeniul elicopterelor de luptă şi de 50% în sectorul celor de transport pe distanţe medii, potrivit sursei citate.

Statul rus controlează Vertolety Rossii prin intermediul Rostec, gigantul de stat din domeniul tehnologiilor înalte. Inclusiv Sergey Chemezov, directorul executiv al Rostec, a evocat posibilitatea vânzării de pachete de acţiuni la producătorul de aeronave.

Pe lângă acesta, Rostec vrea să vândă şi 49% din KRET – un conglomerat de 95 de fabrici care realizează produse radio-electronice folosite în aviaţie, sisteme tactice, război electronic, dar şi echipamente utilizate în domeniul civil.

Chemezov a anunţat că Rostec ar putea apela la parteneri din Asia pentru a finanţa alte proiecte masive, precum realizarea unei rafinării în Uganda, o conductă de gaze în Pakistan sau dezvoltarea minei de cupru Udokan, din Siberia.

De asemenea, el a mai spus că trebuie capitalizată şi Novikombank. Parte a Rostec, aceasta finanţa achiziţiile industriale ale grupului, dar se află acum pe lista sancţiunilor occidentale, ca urmare a anexării Crimeei şi a sprijinului acordat de Moscova rebelilor din estul Ucrainei. Novikombank se află pe locul 40 în sistemul bancar rusesc.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort