Romcab Târgu Mureş şi-a cerut insolvenţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica Romcab din Târgu Mureş FOTO Adevărul

Producătorul de cabluri şi conductori electrici Romcab a depus, vineri, cererea de intrare în procedura insolvenţei la Tribunalul Mureş, compania anunţând că doreşte să îşi redreseze activitatea printr-un plan de reorganizare. Romcab a mai stat în insolvenţă 6 ani, ieşind în 2010 după reorganizare judiciară.

„În urma epuizării celorlalte alternative de surmontare a perioadei dificile în care ne aflăm (...) vă informăm asupra intenţiei noastre de a iniţia procedura de reorganizare judiciară, ca soluţie identificată pentru redresarea eficientă şi efectivă a activităţii Romcab”, se arată într-un raport transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania informează astfel că a depus în data de 10 februarie o cerere de intrare în procedura insolvenţei la Tribunalul Mureş, împreună cu „intenţia fermă” de a-şi redresa activitatea printr-un plan de reorganizare.

Recent, acţionarii "Romcab" aprobaseră o emisiune de obligaţiuni de 200 de milioane de lei, iar conducerea transmisese că a luat măsuri pentru redresarea companiei, în urma apariţiei unor informaţii referitoare la mai multe incidente de plată, potrivit bursa.ro. 

Până în data de 18 ianuarie, funcţia de preşedinte al Romcab a fost ocupată de fostul ministru de finanţe Sebastian Vlădescu, el fiind înlocuit de directorul general Zoltan Prosszer.

Acţionarii producătorului Romcab sunt firma Sadalbari din Târgu Mureş (69%), al cărei proprietar este omul de afaceri Zoltan Prosszer, şi alţi acţionari (30,97%).

Romcab Târgu Mureş, companie cu circa 500 de angajaţi, are o valoare de piaţă de 39,5 milioane lei (8,8 milioane euro), la ultimul preţ de închidere, de 4,21 lei/acţiune.

Compania a avut în anul 2015 o cifră de afaceri de 837 milioane lei şi un profit net de 42 milioane lei.

Compania a înregistrat un profit net de 39,6 milioane lei în primele nouă luni ale anului trecut, dublu faţă de perioada similară din 2015.

Şase ani în insolvenţă

Romcab Târgu Mureş a mai fost în insolvenţă din 2004 până în 2010. Doar un mic procent din societăţile care intră în procedură de insolvenţă reuşesc să se salveze de la faliment. Romcab a intrat în insolvenţă în anul 2004, după ce a girat un credit al fostului acţionar majoritar, grupul Paneuro, perioadă în care a reuşit să-şi reducă datoriile de la 45 de milioane de lei la 13,1 milioane de lei, cât se cifrau la finele anului 2009. 

În cei şase ani, cât s-a aflat sub reorganizare judiciară, Romcab nu a beneficiat de niciun fel de finanţare şi a avut neplăceri în relaţiile cu clienţii şi cu furnizorii. Cu toate acestea, compania a reuşit să încheie pe profit în fiecare an.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bomba weekendului! Regele Charles și fratele lui, fostul Prinț Andrew, s-au aflat la Sandringham! S-au întâlnit sau nu?
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă