Românii vor să călătorească în 2021. Care sunt factorii care duc la reluarea deplasărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstcck

Aproape jumătate dintre români (43%) intenţionează să călătorească în acest an, iar destinaţia de vacanţă preferată rămâne Europa, relevă un studiu al Mercury Research, citat de Vola.ro.

Potrivit datelor publicate pe site-ul agenţiei de turism, 29% dintre respondenţi afirmă că sunt încă nehotărâţi dacă vor călători sau nu şi doar 27% declară că nu vor călători anul acesta. Pe de altă parte, mai mult de jumătate (53%) intenţionează să reia deplasările începând din vara aceasta.

Cel mai important factor care îi convinge pe români să planifice o vacanţă în 2021 este nevoia de relaxare şi eliberarea de stresul la care au fost expuşi în ultima perioadă, urmat de atractivitatea ofertelor last-minute şi de frustrarea cauzată de amânarea călătoriilor pe parcursul anului 2020.

Destinaţia preferată de români rămâne Europa, preferinţă accentuată în rândul persoanelor mai tinere. Pe locul secund se clasează România, aceasta fiind mai degrabă alegerea celor de peste 45 de ani.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte opţiunile pentru cazare, majoritatea preferă hotelurile şi pensiunile, iar ca mijloc de transport autocarul şi avionul, urmate de tren şi maşina personală.

Pe lista motivelor de îngrijorare cu privire la călătoriile viitoare pentru acest an se află izolarea la întoarcerea în ţară, anularea zborului şi pierderea banilor şi infectarea cu COVID-19. În schimb, cei care nu vor călători anul acesta sunt îngrijoraţi îndeosebi de o eventuală îmbolnăvire cu COVID-19, iar pentru cei nehotărâţi, izolarea reprezintă principalul motiv de îngrijorare, urmată de infectarea cu COVID-19 şi posibilitatea anulării zborurilor.

În 2021, peste trei sferturi (78%) dintre români declară că este important să apeleze la o agenţie de turism chiar dacă se declară călători independenţi, în timp ce 53% au declarat că, în comparaţie cu alţi ani, este la fel de important să primească asistenţă şi informaţii de la un consultant de turism.

Totodată, două treimi (66%) din totalul celor chestionaţi consideră că asigurarea medicală reprezintă cel mai important serviciu pentru a se simţi în siguranţă şi protejaţi în timpul călătoriilor, iar 57% dintre persoanele care utilizează agenţiile online acordă o importanţă crescută posibilităţii de rambursare a cazării şi a biletului de avion în cazul neefectuării călătoriei.

Studiul Mercury Research a fost realizat la începutul lunii februarie, pe un eşantion de 616 de respondenţi. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!