Românii, tot mai educați din punct de vedere financiar și al siguranței online

0
Publicat:

Peste 300 de români care au participat la concursul de educație financiară “Taraba cu Parale” desfășurat în Piața Obor din București au obținut nota medie 8 la capitolul cunoștințe pe teme de educație financiară și siguranță online, în timp ce nota maximă a fost înregistrată la o treime dintre concurenți. 

Foto: Pixabay

Aproximativ 75% dintre respondenți au răspuns corect la întrebarea ce reprezintă inflația. Pe zona de siguranță online, doar 45% dintre respondenți au identificat corect riscurile care se regăsesc în email-urile de tip phishing, iar 73% știu cum să procedeze dacă primesc un e-mail sau un mesaj SMS prin care sunt anunțați că altcineva are acces la contul lor bancar. Toate recomandările de securitate online pot fi accesate pe site-ul www.sigurantaonline.ro.

În plus, aproximativ 67% dintre respondenți cunosc că actualizarea datelor personale la bănci reprezintă o procedură legală necesară pentru prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, în absența căreia băncile nu pot să efectueze tranzacții. 

Concursul de educație financiară “Taraba cu Parale” a fost organizată, în perioada 25-27 aprilie 2024, în cadrul campaniei #DreptulLaBanking, o inițiativă a băncilor din România, dezvoltată cu sprijinul Asociației Române a Băncilor. Pe toată durata desfășurării campaniei, specialiști din bănci au fost prezenți în Piața Obor pentru a oferi sfaturi tuturor celor interesați. Scorul de alfabetizare obținut arată că la nivelul societății cunoștințele de educație financiară sunt în creștere și reflectă eforturile realizate în special în ultimul deceniu prin programele de educaţie financiară.

Educația financiară aduce beneficii economice și sociale pentru toți românii în calitatea lor de cetățeni europeni. Autoritățile, asociațiile profesionale din domeniul financiar, băncile și alte organizații din zona privată sunt implicate în programe pentru creșterea nivelului de educație financiară. Scorul de alfabetizare financiară, calculat în baza cunoştinţelor financiare şi a comportamentului, nu mai poziţionează România pe ultimul loc în clasament, ci pe locul trei la finele topului UE27 după Letonia şi Portugalia, potrivit studiului Eurobarometru al Comisiei Europene. Astfel, România face paşi în direcţia bună, în raport cu poziţionarea în clasamentul european. Românii se situează cel mai bine în rândul statelor UE la comportamentul financiar, cu o pondere de 82% a celor care au răspuns corect, comparativ cu o medie europeană de 65%”, menționează dreptullabanking.

#DreptulLaBanking a luat naştere în anul 2020 din dorinţa băncilor din România de a creşte gradul de conştientizare şi de educaţie financiară pentru persoanele de toate vârstele din zone rurale sau urbane, indiferent de situaţia economică, etnie sau religie. Principalele obiective ale campaniei vizează înţelegerea modului în care funcţionează băncile, utilizarea adecvată a produselor şi serviciilor bancare şi acumularea de noi cunoştinţe din domeniul financiar-bancar.

Asociaţia Română a Băncilor continuă să dezvolte programe, acţiuni şi diferite tipuri de conţinut, în numele băncilor, cu scopul de a creşte nivelul de cunoştinţe financiare din România. Asociaţia Română a Băncilor a contribuit la elaborarea Strategiei Naţionale de Educaţie Financiară 2024-2030, adoptată de Guvern în luna aprilie, şi va implementa alături de autorităţi programele de educaţie financiară. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online