Romanii se obisnuiesc mai greu cu noile numere de mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La unele telefoane fixe nu se aude mesajul de avertizare

Se poate spune ca, in general, romanii incep sa tina cont de noua numerotatie telefonica, dar se obisnuiesc mai greu cu schimbarea de la telefonul mobil (doua cifre in plus) in comparatie cu cea de la fix (o cifra in plus doar pentru apelurile intre judete). Un raport al Ministerului Comunicatiilor arata ca, in dimineata primei zile in care a intrat in functiune noul plan de numerotatie (14 iunie), din Bucuresti s-au format corect numerele in 79% din apelurile catre post fix, 24,3% catre post mobil, iar din provincie s-a format corect 50% din apelurile catre fix, respectiv 17% catre mobil. S-a constatat ca nu au fost probleme in ce priveste rutarea automata, chiar daca s-a format numarul vechi. O problema este faptul ca centralele Siemens automatizate ale Romtelecom nu permit "din constructie" difuzarea mesajelor de tipul celor pentru avertizarea in cazul formarii vechiului numar. Se cauta o solutie pentru difuzarea mesajului, dar se pare ca procentul numarului de abonati la asemenea centrale nu este mare. Reamintim ca, pana pe data de 14 septembrie, functioneaza in paralel cele doua numerotatii, data dupa care, timp de doua luni, se va putea auzi doar mesajul de avertizare, fara redirectionarea apelului gresit. Ministrul Comunicatiilor, Dan Nica, a anuntat ca in urmatoarea saptamana va fi urmarit traficul real, pentru ca pe baza analizelor sa se ia masurile adecvate, astfel incat 14 septembrie 2002 sa nu aduca nici un fel de surprize in comunicatii.