Românii din străinătate au trimis cu 33% mai mulţi bani în ţară. Topul ţărilor de unde s-au trimis cele mai mari sume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un utilizator Revolut care lucrează sau s-a stabilit în afara graniţelor ţării a trimis, în primul trimestru al anului 2022, în medie, 1.353 euro/ utilizator către familie sau apropiaţii din ţară, iar de Paşte (14-27 aprilie 2022), valoarea medie a sumelor trimise (remitenţe) a fost de aproximativ 723 euro/ utilizator.

Deşi în UE rata inflaţiei a ajuns la 7,4% (7,8% în zona euro), iar Marea Britanie a înregistrat una dintre cele mai ridicate rate ale inflaţiei din ultimii 30 de ani, de peste 7%*, diaspora românească a continuat să trimită bani în ţară, efectuând mai multe tranzacţii decât în primele trei luni ale anului (+ 81% faţă de 1 ianuarie - 31 martie 2021). De asemenea, numărul utilizatorilor care folosesc Revolut pentru a face transferuri internaţionale de bani a crescut faţă de primul trimestru al anului 2021, cu 74%. 

Sumele trimise de utilizatorii Revolut către România, în primul trimestru al anului, prin remiteri personale, s-au ridicat la 91 milioane euro, reprezentând o creştere cu 33% faţă de anul 2021, potrivit datelor analizate de super-aplicaţia Revolut, care are 18 milioane de clienţi la nivel global, din care peste 1,7 milioane în România. 

Profilul utilizatorului  Revolut care a trimis bani în ţară, în primul trimestru al anului 2022 

Utilizatorul Revolut care a trimis bani în ţară are următorul profil: 25-34 de ani (41% dintre utilizatori, după valoarea totală remisă de această categorie de vârstă), trăieşte şi munceşte în Marea Britanie şi a expediat către familia din ţară cu 29% mai mulţi bani decât în primul trimestru al anului trecut. Cei mai mulţi bani trimişi prin Revolut au provenit de la utilizatorii din Marea Britanie (76%), iar în top 10 ţări de provenienţă a remitenţelor mai figurează Germania, SUA, Elveţia, Olanda, Irlanda, Ungaria, Franţa, Norvegia, Danemarca. 

În ceea ce priveşte repartiţia pe segmente de vârstă, în funcţie de sumele totale transmise în România, pe primul loc se află categoria 25-34 de ani (41%), urmată de 35-44 de ani (33%), 45-54 de ani (13%) şi 18-24 de ani (11%). Cea mai mare creştere a sumelor totale trimise către familiile din ţară a fost remarcată pentru categoria de vârstă 18-24 de ani, pentru care volumul total al remiterilor către România s-a dublat, în primele trei luni ale anului 2022, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021. 

723 euro/ utilizator - suma trimisă de diaspora în ţară, de Paşte

În ceea ce priveşte remiterile de bani în perioada Paştelui (14 - 27 aprilie 2022), suma medie trimisă a fost de 723 euro/ utilizator, iar cel mai mare volum al remitenţelor a fost realizat de românii stabiliţi în Marea Britanie (peste 10,5 milioane euro), urmaţi de cei din SUA (2,2 milioane euro). Au mai trimis bani către familiile din ţară, prin Revolut, şi românii stabiliţi în Germania, Elveţia, Olanda, Irlanda, Franţa, Norvegia, Spania şi Danemarca.  

De la lansarea sa, în 2015, Revolut a devenit un lider al serviciilor de schimb valutar şi al plăţilor internaţionale, optimizând constant oferta către persoanele care sunt pasionate de călătorii, antreprenori sau cetăţeni globali care doresc să trimită bani către cei rămaşi acasă sau în conturile business-urilor proprii. 

În prezent, toţi clienţii Revolut pot face transferuri internaţionale către conturi bancare din peste 160 de ţări, inclusiv către unele dintre cele mai utilizate destinaţii internaţionale pentru acest tip de transferuri, precum  India, China, Mexic, Filipine şi Egipt şi au posibilitatea de a transfera bani în 40 de monede naţionale. Costurile şi intervalul de timp necesar unei tranzacţii sunt printre cele mai mici din lume. Viteza de transfer s-a îmbunătăţit semnificativ, ajungând la câteva minute în cazul operaţiunilor efectuate către destinaţii europene, dar şi pentru coridoarele cu volume mari precum Mexic, India, Filipine, Vietnam, Brazilia, Coreea de Sud. 

În România, Revolut operează prin Revolut Payments UAB şi Revolut Bank UAB, entităţi înregistrate în Republica Lituania. 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice