Românii conecţaţi la reţaua publică de încălzire nu vor mai fi obligaţi să monteze repartitoare până la finalul anului. Măsura a fost amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Românii conectaţi la sistemele de încălzire centralizată nu vor mai fi obligaţi să îşi monteze repartitoare până la sfârşitul anului, după ce în Camera Deputaţilor a trecut amendamentul propus de USR care amână măsura cu un an.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat amendamentul USR care amână montarea repartitoarelor până la sfârşitul anului viitor, 31 decembrie 2022. Motivul principal al amânării este că persoanele care nu îşi vor monta repartitoare până la data de 1 ianuarie ar trebui să plătească amenzi între 500 şi 1000 de lei.

„Victorie pentru românii conectaţi la sistemele de încălzire centralizată! Aceştia nu vor mai fi obligaţi să îşi monteze repartitoare până la finalul anului. Tocmai a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor amendamentul susţinut de USR care amână termenul de montare a repartitoarelor cu un an. Noul termen este 31 decembrie 2022. Legea va merge în continuare la promulgare”, a scris Cristina Prună, vicepreşedinta Camerei, marţi, pe Facebook.

Potrivit acesteia, şi parlamentarii altor partide au votat amendamentul.

Obligativitatea montării repartitoarelor de căldură la nivelul fiecărui apartament, până la sfârşitul lunii decembrie 2021, este prevăzută de Legea nr. 196/2021. Legea vizează doar locuinţele şi sediile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, nu şi cele încălzite cu ajutorul centralelor de apartament.

Proiectul de lege adoptat marţi de către deputaţi are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea legii 121/2014, în vederea asigurării unui cadru legislativ coerent în domeniul eficienţei energetice şi îndeplinirii de către România a obligaţiilor ce decurg din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.

”În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit»”, arată proiectul de lege adoptat de către deputaţi.

”În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul centralizat sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice la nivel de scară/bloc, repartizarea consumului de energie termică pentru încălzire/răcire şi/sau apă caldă se face în baza normelor tehnice elaborate de autoritatea competentă. Normele includ modalităţi de repartizare a consumului de energie termică aferent: a) apei calde de consum; b) încălzirii spaţiilor comune; c) încălzirii apartamentelor şi spaţiilor cu altă destinaţie din condominiu”, mai arată propunerea legislativă.

Votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.

Citeşte şi: Atenţie! Caloriferele trebuie să aibă montate repartitoare de căldură până la 31 decembrie 2021

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”