Românii care s-au asigurat pentru riscurile cauzate de COVID-19 au încasat aproape 9,4 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

De la începutul pandemiei, în perioada martie 2020 – august 2021, companiile de asigurări  au plătit ca urmare a efectelor îmbolnăvirii cu SARS-Cov 2, inclusiv a deceselor cauzate de acest virus, indemnizaţii de 9,37 milioane euro în baza poliţelor de viaţă şi de sănătate.

Astfel, peste 10.000 de familii au beneficiat în perioada pandemiei de protecţia financiară oferită de o poliţă de asigurare facultativă.

„Pandemia este, probabil, una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane căreia trebuie să îi facem faţă. Chiar dacă, din păcate, multe familii sunt în continuare vulnerabile din punct de vedere financiar, deficitul de protecţie existent poate fi diminuat cu ajutorul poliţelor de asigurare”, a declarat Adrian MARIN, Preşedintele UNSAR.

În acest context, asigurările de viaţă şi asigurările voluntare de sănătate sunt soluţii accesibile pentru reducerea vulnerabilităţii familiilor şi a dezechilibrelor sociale, acestea completând protecţia oferită de sistemul public.

"Marea majoritate a companiilor de asigurări şi-a adaptat activitatea în context pandemic, pentru a lărgi şi adapta sfera de acoperiri şi la riscurile generate de COVID-19", a subliniat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR, chiar dacă există un principiu la nivel internaţional, inclusiv în zona de reasigurări, prin care riscurile generate de o pandemie reprezentau excluderi din poliţele de asigurări.

Mai mult, deşi de regulă unii asigurători excludeau din poliţe riscurile cauzate de epidemii şi pandemii, acum, pentru a veni în sprijinul clienţilor a căror stare de sănătate ar putea fi afectată de COVID-19, au decis să evalueze fiecare solicitare în parte sau să adapteze produsele pentru a face posibilă plata de îndemnizaţii pentru riscurile cauzate de COVID-19. 

În primul semestru al acestui an, volumul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viaţă a crescut cu 24% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce asigurările de sănătate s-au dezvoltat cu 8%, arată datele ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară. Aceste evoluţii reflectă faptul că asigurările de viaţă şi asigurările voluntare de sănătate răspund nevoilor românilor, dar şi că ele au devenit un instrument de protecţie din ce în ce mai des folosit.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani