Românii au împrumutat 194 miliarde de lei de la bănci, în cei doi ani de pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creditele noi acordate de băncile din România populaţiei şi companiilor în doi ani de pandemie, în perioada 2020 - 2021, s-au cifrat la 194,5 miliarde lei, potrivit datelor anunţate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

Potrivit ARB, în cei doi ani analizaţi, creditarea a fost impulsionată de segmentul companiilor, cu o pondere de peste 55% din împrumuturi.

Împrumuturile noi acordate de bănci s-au ridicat la 84 miliarde lei în anul 2020, primul an marcat grav de criza de sănătate COVID-19, inclusiv prin lockdown. Acestea se situează puţin peste nivelul creditelor noi accesate în anul 2019, când  volumul acestora a totalizat 83,24 miliarde lei, deşi activitatea băncilor şi a debitorilor s-a desfăşurat în condiţiile restricţiilor impuse în contextul pandemic.

În 2021, al doilea an de pandemie, în care starea de alertă s-a menţinut, s-a înregistrat o creştere cu 31,5% a volumului total al creditelor noi acordate, până la 110,5 miliarde lei, comparativ cu anul 2020, pe fondul acomodării populaţiei şi companiilor la contextul pandemic şi datorită intensificării activităţii faţă de anul precedent.

Astfel, în contextul pandemic, băncile din România au acordat credite în mod susţinut, ca într-o perioadă normală şi pe baze sustenabile. În 2021, ponderea creditelor noi a reprezentat o treime (34%) din soldul creditului neguvernamental de la sfârşitul anului, care s-a cifrat la 324 miliarde lei, conform datelor Băncii Naţionale a României. Această pondere ridicată a împrumuturilor noi în soldul creditului neguvernamental se explică prin scadenţa scurtă a unor împrumuturi, de sub un an, în special pe zona companiilor. 

Creditele accesate de firme s-au ridicat la aproape 61 miliarde lei, în 2021, ceea ce înseamnă o creştere de 25,4% faţă de anul precedent. Companiile au accesat în principal credite noi în lei, în proporţie de 66,4% în 2021, restul fiind credite contractate în euro şi dolari. Anul trecut, populaţia a contractat împrumuturi în valoare de aproape 50 miliarde lei, în creştere cu 40% faţă de anul precedent, ponderea din totalul împrumuturilor noi fiind de 45%. Repartiţia pe monede arată că populaţia a accesat aproape numai credite în lei, în proporţie de 99,32% în 2021, conducând la eliminarea riscului valutar. 

Industria bancară din România asigură, datorită specificului activităţii sale, un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact deopotrivă asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România. 

Mai multe pentru tine:
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie