Românii au cumpărat, plătind cu cardul, marfă de 220 de milioane de euro în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comerţul electronic cu plata online prin Romcard - principalul payment gateway din România - a crescut în 2012 cu 38% faţă de 2011, ajungând la valoarea de 220 de milioane euro şi un număr de 4,1 milioane de tranzacţii. Dintre acestea, în sistemul PayU au fost înregistrate tranzacţii în valoare de 176,4 milioane euro, se arată într-un comunicat al companiei de servicii electronice.

„2012 a fost anul în care comerţul electronic şi-a mărit ritmul de creştere. Dacă în 2009 volumul plăţilor online a crescut cu 75% faţă de anul anterior, în 2011 creşterea a fost de 24%, aceeaşi tendinţă manifestându-se şi la nivelul numărului de tranzacţii. În 2012 însă, faţă de 2011, comerţul electronic a cunoscut o evoluţie mai bună, de 38% raportat la valoarea totală şi de 51% raportat la numărul tranzacţiilor”, explică Andreia Stavarache, Sales & Marketing Manager PayU România.

53 de euro per tranzacţie

În ceea ce priveşte valoarea medie a tranzacţiilor, aceasta a cunoscut o scădere de 8% de la 58 euro la 53 de euro, conform Romcard.
„Dinamica tranzacţiilor în 2012 a fost interesantă. Scăderea valorii coşului mediu se datorează în primul rând creşterii cu 60% a numărului de tranzacţii în lei, care au, în mod normal, o valoare mai mică. Acest lucru arată, în primul rând, o diversificare a ofertei de produse şi o evoluţie pozitivă pe majoritatea segmentelor de piaţă. Totodată, a crescut gradul de adopţie a metodelor online de plată în rândurile consumatorilor. Vedem această tendinţă menţinându-se şi în cursul anului 2013”, precizează Marin Mitroi, Director General RomCard.

Ce au cumpărat românii cu cardul

Creşterea înregistrată pe toate segmentele de activitate demonstrează o industrie tot mai puternică şi mai stabilă. Segmentele care au cunoscut cea mai bună evoluţie raportat la numărul de tranzacţii, conform datelor PayU au fost fashion (+486%), donaţii (+111%), servicii (+54%) şi flori (+51%).
Conform valorii medii a comenzilor, românii sunt dispuşi să aloce bugete mai mari când vine vorba despre pachete turistice şi bilete de avion (809 RON), software (744 RON), IT&C (541 RON), jucării (340 RON), donaţii (334 RON) şi fashion (240 RON), acestea fiind domeniile cu cel mai mare coş mediu de cumpărături.

Metode noi de plată în 2013

Potrivit reprezentanţilor PayU, în 2013 piaţa va fi influenţată de trei factori principali: intrarea unor noi jucători importanţi în industrie, consolidarea afacerilor comercianţilor activi atât ca urmare a îmbunătăţirii calităţii serviciilor cât şi a campaniilor de marketing implementate, precum şi diversificarea metodelor de plată.
„După mai bine de 8 ani de experienţă, ştim cât de important este pentru consumator să cumpere cum şi când doreşte. Anul trecut am introdus Pay by Click  şi Pay on Time – plata cu 1 click, respectiv plata automată, precum şi serviciul de mobile payments. Anul acesta vom consolida aceste metode de plată, vom dezvolta produse de plată în rate sau prin internet banking şi vom optimiza procesul de plată pentru o experienţă de cumpărare la fel de sigură, dar din ce în ce mai rapidă şi mai confortabilă“, concluzionează Andreia Stavarache.
PayU este furnizor de solutii eCommerce integrate, detinut de Naspers Ltd, un grup multinaţional cu operaţiuni în 131 de ţări. Compania desfăşoară operaţiuni de integrare a plţilor online pentru peste 18.000 de companii în Europa, Asia şi Africa, oferind astfel de servicii pentru aproximativ 300 de milioane de utilizatori de Internet.
În România, PayU este lider pe piata de plăţi online, cu un volum de 176,4 milioane de euro şi o cotă de 80% din volumul total al Romcard.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată