Românii au cheltuit în vacanța de vară de peste două ori mai mult decât au cheltuit străinii în România

0
Publicat:

Românii au cheltuit în vacanța de vară de peste două ori mai mult decât au cheltuit străinii în România, potrivit unui studiu de piață care a analizat principalele destinații preferate de români.

Românii au cheltuit în Grecia cu 25% mai mult decât anul trecut

Analiza a acoperit 20 de piețe europene, inclusiv România, pentru perioada 1 mai - 31 august 2024. Iată care sunt principalele tendințe.

Concediul 2024 a adus și o sumă record cheltuită de utilizatorii Revolut din România în străinătate, care au lăsat peste 548 milioane de euro în țările pe care le-au vizitat, mai mult cu 43% față de aceeași perioadă a anului trecut. Aproape două milioane de români au plătit cu cardurile serviciile turistice în străinătate, în sezonul estival 2024. De asemenea, sezonul de vară 2024 a adus vești bune și pentru economia locală, cu cei peste 465.000 de turiști străini care au cheltuit banii de vacanță în România, lăsând aici peste 224 milioane de euro pe servicii turistice, atracții, servicii de alimentație publică și altele.

Destinațiile preferate

Înainte de sezonul estival, în martie, un studiu realizat de Dynata pentru Revolut arăta care sunt locurile preferate de vacanță ale românilor. În Revolut Travel Report, majoritatea românilor luau în calcul să petreacă vacanța de vară în Grecia (11% din răspunsuri), Italia (8%), Turcia (5%) și Spania (4%). În afara Europei, Egiptul era destinația preferată (1%).

În ce-i privește pe români, destinațiile de vacanță preferate au fost: Bulgaria (233.000, +36% față de 2023), Grecia (183.000, +28% față de 2023), Ungaria (166.000,+44% față de 2023), Italia (156.000, +38% față de 2023) și Germania (153.000, +61% față de 2023). În top 10 au intrat și Regatul Unit (99.000), Austria (86.000), Turcia și Spania (fiecare cu câte 83.000 utilizatori), Franța (78.000).

Germania a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de români care au vizitat această țară, tendință explicată și prin faptul că această țară a găzduit Campionatul European de Fotbal, eveniment ce a atras un număr important de susținători ai naționalei de fotbal.

Cheltuieli turistice în creștere

Potrivit datelor interne Revolut, utilizatorii au realizat cheltuieli de peste 62 de milioane de euro în Grecia (+25% față de 2023), aproape 58 de milioane de euro în Italia (+52% față de 2023), peste 51 de milioane de euro în Germania (+84% față de 2023) și peste 40 de milioane de euro în Regatul unit (+22% față de 2023). Și din această statistică se poate vedea că Germania a tras lozul câștigător ca urmare a organizării Campionatului European de Fotbal. Și Franța, gazda Jocurilor Olimpice 2024, a înregistrat o creștere cu 41% a sumelor totale cheltuite de clienții români în această țară.

Cine a făcut turism în România

În ce privește turiștii străini veniți în vacanță în România, numărul acestora a crescut cu 41% față de aceeași perioadă a anului 2023. Aceștia au lăsat peste 224 milioane de euro în țara noastră în perioada indicată. Printre clienții Revolut din Europa care au vizitat țara noastră s-au numărat: cei din Regatul Unit (165.000, +30% față de 2023), Germania (49.000, +69% față de 2023) și Ungaria (34.300, +37% față de 2023). Și vecinii de la sud, bulgarii, au vizitat România (14.000, +41% față de 2023).

Venituri în creștere

Turiștii veniți din toată Europa au cheltuit în România mai mult cu 53% decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pe primul loc s-au aflat britanicii (105 milioane euro), urmați de germani (peste 21 de milioane euro), francezi (13 milioane euro), irlandezi (12 milioane euro), italieni (10 milioane euro). Ca sumă medie/ utilizator, pe primul loc s-a poziționat Norvegia (843 euro), pe al doilea Statele Unite (822 euro) și pe al treilea Regatul Unit (636 euro).

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant