România va avea acord de tip preventiv şi cu Comisia Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că următorul acord pe care România îl va semna cu instituţiile financiare internaţionale va fi de tip preventiv atât cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), cât şi cu Comisia Europeană (CE).

"Dacă România nu va putea să-şi acopere deficitul, sigur că va apela la aceste fonduri de la Comisie, dar nu este cazul", a adăugat Ialomiţianu.

Noul acord care va fi înceiat cu Fondul Moetar Internaţional (FMI), de  tip preventiv, va prevedea un împrumut de 3,6 miliarde de euro pentru România şi ar putea fi încheiat pe un an, după finalizarea programului actual, în mai. Suma a fost avansată în cadrul discuţiilor despre noul acord şi a fost calculată pe baza parametrilor economici disponibili în prezent. Ea poate fi modificată în următoarele luni, în funcţie de evoluţia economiei şi a nevoii de finanţare a statului, au menţionat sursele.

Chiar dacă banii nu vor fi folosiţi, statul român va plăti instituţiei financiare un comision de angajament de 0,3% pe an.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online