România şi Turcia îşi dau mâna în Orient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile din România şi cele din Turcia caută proiecte comune în domeniul energiei, petrolului şi gazelor în regiunea Caucazului și a Orientului Mijlociu. Turcii au încă rezerve cu privire la studiul de fezabilitate al cablului electric submarin care îi va lega de România şi studiază în continuare toate rutele posibile.

Ministrul român al Economiei, Ion Ariton, şi cel al Energiei şi Resurselor Naturale din Turcia, Taner Yildiz, au discutat ieri, la Bucureşti, cu ocazia lucrărilor grupei de lucru româno-turce în domeniul energiei, pe tema viitoarelor proiecte unde cele două ţări pot colabora.

Pe lângă proiectele de care se discută deja de ani buni, precum Nabucco sau cablul electric submarin, scurtele declaraţii de presă susţinute de miniştri după întâlnire au cuprins şi ceva nou. „În ceea ce priveşte cooperarea pe terţe pieţe, am convenit să formăm un grup de lucru care, împreună cu reprezentanţii companiilor din cele două ţări, să identifice proiecte concrete în Caucaz şi în Orientul Mijlociu în domeniul energiei", a spus Ariton.

Hidrocentrale în Georgia

Surse participante la discuţiile dintre cele două părţi au arătat că este vorba de participarea la proiecte care vizează explorarea şi producţia de petrol şi gaze, reabilitarea de centrale electrice, dar şi construirea unora noi. „De exemplu, putem participa în consorţiu cu companii din Turcia la construcţia de hidrocentrale în Georgia", au spus sursele amintite.

De ce întârzie cablul submarin

În ceea ce priveşte cablul submarin dintre România şi Turcia, proiect despre care se vorbeşte dinainte de anul 2004, participanţii la discuţii ne-au declarat că turcii încă au rezerve cu privire la rezultatele studiului de fezabilitate.

„Ei analizează în continuare fiecare detaliu referitor la ruta acestui cablu, pentru a vedea cu exactitate pe unde ar fi mai bine să treacă. Deşi turcii au planuri mari de realizare a unor noi centrale în colaborare cu investitori străini, ei totuşi vor avea nevoie de această conexiune cu România, întrucât necesarul lor de electricitate creşte încontinuu", au mai spus oficialii care au luat parte la aceste discuţii.

Cablul electric submarin dintre România şi Turcia ar putea avea o lungime de circa 400 de kilometri şi un cost de 1,5 milioane de euro pentru un kilometru, adică 600 de milioane de euro în total. 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie