România se opune propunerii Comisiei Europene de plafonare a subvenţiilor în agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflată marţi la Bruxelles, premierul Viorica Dăncilă i-a spus comisarului european pentru agricultură, Phil Hogan, că România se opune propunerii Comisiei Europene de a plafona plăţile directe în agricultură, măsură ce i-ar dezavantaja pe marii fermieri şi ar favoriza micile ferme.

„Şeful Executivului a precizat că România nu este de acord cu plafonarea, care va afecta grav cele mai competitive ferme din ţara noastră. Prim-ministrul (...) a exprimat interesul şi deschiderea României de a continua cooperarea cu Comisia în scopul identificării, împreună cu statele membre şi cu Parlamentul European, a celor mai bune soluţii pentru agricultura europeană, pentru fermierii europeni şi, în esenţă, pentru cetăţenii europeni, ca principali beneficiari ai politicilor Uniunii.”, a transmis Guvernul, într-un comunicat. 

Premierul Dăncilă a subliniat totodată, importanţa asigurării unei arhitecturi simplificate a viitoarei politici în orizontul post-2020, care să permită un nivel sporit de transparenţă, accesibilitate şi eficienţă în relaţia cu beneficiarii direcţi ai acestei politici.

Luna trecută, Comisia Europeană a propus plafonarea plăţilor directe la hectar pentru fiecare fermă, începând cu viitoarea perioadă de programare 2021-2027.

Viitoarea politică agricolă comună (PAC) a UE prevede, potrivit Hotnews, reducerea plăţilor directe către fermieri de la 60 000 de euro şi plafonate pentru plăţi peste 100 000 de euro pe fermă. Se vor lua în considerare în totalitate şi costurile cu forţa de muncă. Această măsură este concepută pentru a asigura o distribuire mai echitabilă a plăţilor.

Fermele mici şi medii vor primi un sprijin mai mare pe hectar.

Ţările vor trebui să rezerve cel puţin 2 % din alocarea lor destinată plăţilor directe pentru a-i sprijini pe tinerii fermieri la instalare. Acest sprijin va fi completat prin sprijin financiar pentru dezvoltarea rurală şi diferite măsuri de facilitare a accesului la terenuri şi la transferul acestora.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne