România se apropie de bula imobiliară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile locuinţelor au scăzut anul trecut cu 16% faţă de anul 2009, ceea sporeşte cererea de credite ipotecare, mai ales că un împrumut luat pentru achiziţia unui apartament cu 3 camere din Capitală poate fi achitat în 13-14 ani cu un salariu mediu pe economie, faţă de 33-34 de ani în 2008, atrag atenţia specialiştii.

Preţul proprietăţilor rezidenţiale în 2017 a fost cu 16% mai scăzut decât în 2009, după 3 ani în care trendul a fost de creştere, a spus Ella Kallai, economistul şef al Alpha Bank la o conferinţă pe teme financiare organizată de Finmedia.

Potrivit acesteia, în 2015 preţul imobiliarelor a urcat cu 3,6%, în 2016 cu 6,4% şi în 2017 cu 6%, scrie Hotnews, precizând că Banca centrală are în vizor această evoluţie pe care o consideră ca având un risc sistemic (chiar dacă redus) începând din mai 2017. 

În opinia economistului şef Alpha Bank, Ella Kallai, chiar dacă nu avem în acest moment o bulă imobiliară, nu suntem nici foarte departe. ”În mecanismul de alertă timpurie de la CE care monitorizează şi preţul locuinţelor se arată că dacă rata reală de creştere a preţului locuinţelor depăşeşte 6%, putem să ne pregătim de o bulă. ”Noi am avut 6% în 2017, dar cu inflaţie negativă. Ceea ce înseamnă că respectivul prag a fost depăşit”, mai spune Kallai.

”În 2017 numărul de ani de muncă remunerat cu salariul mediu necesar pentru achiziţionarea unei locuinţe (vechi, de 3 camere în Bucureşti) este de 13-14 ani, faţă de 33-34 ani în 2008. În plus, deşi creditul de locuinţe a avansat după 2009, creditul de locuinţe ca procent din PIB de aproape 8% situează România pe ultimul loc din UE”, mai arată economistul şef Alpha Bank.

„Formarea bulelor în sectorul imobiliar trebuie împiedicată, pentru că dacă ajung să se formeze atunci când se sparg au efecte devastatoare”, a adăugat aceasta. 

La rândul său, Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari Bancari şi CEO Coface crede că suntem deja în bulă.

„Imobiliarele sunt supra-evaluate cu 20-25%. Dacă faci un calcul mediu cu chiria care poate fi încasată pe 10 ani pe metru pătrat, la un grad de ocupare de 90% al activului şi reinvestirea chiriei la un randament armonizat real de 3% într-o clasă de active cu risc sub medie cum ar fi obligaţiuni, am ajunge la un preţ pe metrul pătrat de maxim 1050 de euro/metrul pătrat. Astazi e de 1250 de euro/m.p., iar pentru imobile nişate într-o zonă foarte bună, pretul ajunge chiar şi la 2000 de euro pe metrul pătrat, deşi fundamentele ar indica un maxim de 1500 de euro/m.p.”, a spus Guda.

Economia României se confruntă cu un un nou risc, cel al accelerării preţurilor din domeniul imobiliar, în condiţiile în care creşterea peste potenţial duce la acumularea de tensiuni şi la lărgirea deficitelor, potrivit datelor raportului asupra stabilităţii financiare, prezentat anul trecut de viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Liviu Voinea.

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Câți ani de închisoare riscă Adrian Pleșca, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Infractorii cibernetici folosesc numele OLX România pentru a fura date de pe carduri bancare. Avertismentul DNSC
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi