România riscă infringement, dacă va decide definitiv ca 70% din gaze să fie tranzacţionate pe OPCOM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O eventuală decizie definitivă ca 70% din gazele naturale din România să fie tranzacţionate pe bursa OPCOM va aduce o procedură de infringement pentru ţara noastră, Comisia Europeană nefiind de acord cu această situaţie.

Acest lucru este subliniat într-o scrisoare obţinută de HotNews care a fost trimisă de comisarul european pentru energie şi schimbări climatice, Miguel Arias Canete, către Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Toma Petcu, ministrul Energiei şi Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru Industrii. Dezacordul Comisiei a fost confirmat şi de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, în cadrul audierilor din comisia parlamentară de anchetă a activităţii ANRE.

El a declarat, citat de Agerpres, că există o scrisoare care a fost prezentată neoficial de operatorul de transport, „care avea o relaţie directă cu comisarul, în care se precizează că anumite elemente din ordonanţa 64 aprobate în şedinţa comisiei din 4 octombrie ar contraveni unor obligaţii potrivit cărora statele membre trebuie să participe la piaţa comună internă prin facilitarea demersurilor de tranzacţii transfrontaliere”. „Stabilirea unui coeficient cert, mare, consideră dânşii, adică 70% pentru tranzacţionarea obligatorie, ar duce la imposibilitatea tranzacţionării transfrontaliere, deci practic împiedică exportul”, a precizat Havrileţ, potrivit Agerpres.

El a mai spus că Executivul european a declanşat deja procedura de infringement împotriva României pe această temă.

Ce a dus la infringement                                                                                                                 

Comisia de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor a aprobat, în şedinţa din data de 4 octombrie, un votat un amendament la OUG 64/2016 privind piaţa gazelor naturale, care prevede ca 70% dintre tranzacţiile cu gaze naturale să se desfăşoare pe bursă şi doar pe platformele OPCOM, excluzând Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Bursa Română de Mărfuri susţine că astfel a fost interzisă din piaţa de gaze naturale prin atribuirea în exclusivitate a tranzacţiilor din piaţa angro de gaze operatorului de stat OPCOM.

„Nu a existat nicio explicaţie pentru decizia Comisiei, nu au fost prezentate niciun fel de argumente pentru care o activitate economică din domeniul serviciilor nu mai poate fi prestată şi de către o entitate privată deja licenţiată, care pe baza licenţei a investit şi a construit cu eforturi proprii o piaţă care prezintă rezultate remarcabile”, susţin reprezentanţii BRM. Instituţia mai arată că „impunerea unui monopol de stat asupra tranzacţionării gazelor naturale, printr-un proces de legiferare denaturat, este anticonstituţională şi încalcă în mod flagrant legislaţia UE în materie de funcţionare a pieţelor bursiere şi principiile de concurenţă”. În acelaşi timp, potrivit BRM, decizia Comisiei afectează structural sistemul energetic românesc şi pune sub semnul incertitudinii finanţarea UE pentru gazoductul BRUA şi investiţiile din platoul continental al Mării Negre.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC