România, printre ţările cu cele mai mari scumpiri la electricitate pentru consumatorii casnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat semnificativ în semestrul doi din 2021 FOTO Shutterstock

România se numără printre ţările cu cele mai mari scumpiri la energia electrică destinată consumatorilor casnici, în 2021, faţă de anul precedent, potrivit datelor publicate vineri de Oficiul European de Statistică Eurostat.

Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat semnificativ în semestrul doi din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, iar România s-a aflat printre statele membre UE cu cele mai mari creşteri, în moneda naţională, arată Eurostat.

În semestrul doi din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, preţurile au crescut în toate statele membre UE, cu excepţia Slovaciei (minus 5,8%) şi Ungariei (minus 0,13%), în aceste ţări preţurile fiind reglementate. Cel mai semnificativ avans a fost în Estonia (50,2%) şi Suedia (49,3%). Alte state care au raportat creşteri importante au fost Cipru şi Letonia (între 30% şi 40%), Spania, Danemarca şi Grecia (între 20% şi 30%), Irlanda, România, Lituania, Bulgaria şi Belgia (între 10% şi 20%).

Exprimate în euro, cele mai scăzute preţuri medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE în semestrul doi din 2021 au fost în Ungaria (10 euro/100 kWh), Bulgaria (10,9 euro/100 kWh) şi Croaţia (13,1 euro/100 kWh), iar cele mai ridicate în Danemarca (34,5 euro/100 kWh), Germania (32,3 euro/100 kWh), Belgia (29,9 euro/100 kWh) şi Irlanda (29,7 euro/100 kWh).


Sursa: ec.europa.eu

Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE s-au situat la 23,7 euro/100 kWh în semestrul doi din 2021, faţă de 21,3 euro/100 kWh în perioada similară din 2020.

Preţurile medii la gaze naturale pentru consumatorii casnici din UE s-au situat la 7,8 euro/100 kWh în semestrul doi din 2021, faţă de 7 euro/100 kWh în perioada similară din 2020.

Datele Eurostat mai arată că taxele şi accizele reprezentau în UE 36% din preţul energiei electrice plătit de consumatori şi 30% din preţul gazelor naturale, în semestrul doi din 2021.

Între semestrul doi din 2020 şi semestrul doi din 2021, preţurile medii la gaze naturale au crescut în 20 din cele 24 de state membre UE care raportează datele privind preţurile gazelor naturale pentru consumatorii casnici. Cele mai semnificative creşteri de preţuri ale gazelor naturale, în moneda naţională, au fost în Bulgaria (103%), Grecia (96%) şi Estonia (83%), singurele scăderi fiind în Slovacia (minus 12%), Cehia (minus 5%) şi Portugalia (minus 1%).

Exprimate în euro, cele mai scăzute preţuri medii ale gazelor naturale pentru consumatorii casnici din UE în semestrul doi din 2021 au fost în Ungaria (3,1 euro/100 kWh), Croaţia (4 euro/100 kWh) şi Lituania (4,1 euro/100 kWh), iar cele mai ridicate în Suedia (18,6 euro/100 kWh), Danemarca (12,5 euro/100 kWh), Ţările de Jos (11 euro/100 kWh) şi Spania (10,8 euro/100 kWh). 

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare