România nu va exclude Huawei de la licitaţia pentru serviciile 5G

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se pregăteşte să lanseze licitaţia pentru serviciile 5G, spre finalul acestui an, şi va permite accesul tuturor companiilor, inclusiv a Huawei, scrie presa străină.

„Licitaţia va fi deschisă tuturor, inclusiv companiilor care folosesc echipament de la Huawei Technologies Co.”, a declarat ministrul Comunicaţiilor Alexandru Petrescu, într-un interviu pentru Bloomberg.

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, într-un interviu separat, că licitaţia 5G ar putea contribui la finanţele publice chiar din acest an sau din următorul, în funcţie de cât de rapid este finalizat procesul.

„Investiţiile necesare în noua tehnologie sunt foarte mari şi trebuie să luăm acest lucru în considerare şi să facem licitaţia cât mai atractivă posibil”, a mai spus Petrescu.

Şi Sorin Grindeanu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a declarat că toţi operatorii care sunt activi pe piaţa din România sunt gata să ia parte la cursa pentru implementarea tehnologiei 5G şi nu vor fi niciun fel de restricţii sau interdicţii pentru companiile străine interesate de această licitaţie.

„Anul trecut, aproape toţi marii operatori au făcut în mod public teste 5G şi totodată şi-au anunţat intenţia de a lansa servicii comerciale 5G în 2020. Nu vor exista restricţii pentru intrarea pe piaţă a altor jucători... Dacă vor participa la licitaţia pentru frecvenţele 5G şi vor câştiga licenţe, beneficiile vor fi pentru utilizatorii finali, care vor avea o gamă largă şi competitivă de opţiuni”, a subliniat Grindeanu, într-un interviu pentru agenţia chineză Xinhua, citată de Agerpres.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, România intenţionează să organizeze o singură licitaţie pentru atribuirea de frecvenţe 605 MHz în a doua parte a acestui an iar licenţele vor fi acordate câştigătorilor până la data de 15 decembrie. Câştigătorii licenţelor vor putea să utilizeze spectrul de frecvenţe începând cu prima zi a lui 2020.

Administraţia Trump şi-a îndemnat aliaţii să interzică accesul Huawei la tehnologia 5G, menţionând riscuri cu privire la spionaj de stat, acuzaţii pe care compania chineză le-a negat. În timp ce controversa a permis rivalilor europeni ai Huawei, precum Nokia Oyj sau Ericsson AB, să profite, în unele state est-europene răspunsul la acuzaţiile lui Trump au fost slabe.

Ungaria, care a urmărit relaţiile apropiate cu China şi lansează deja licitaţia 5G luna viitoare, priveşte Huawei drept un „partener strategic”, potrivit guvernului de la Budapesta, potrivit Bloomberg.

Probleme cu OUG 114                                                           

Piaţa telecom din România a fost afectată de „taxa pe lăcomie” introdusă anul trecut de Guvern.

Alexandru Petrescu a mai spus, potrivit Agerpres, că Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale lucrează la unele modificări pentru a diminua impactul „taxei pe lăcomie”, iar aceste modificări ar putea fi adoptate de Guvern în aproximativ două săptămâni. Ordonanţa de urgenţă adoptată la finele anului trecut stabilea un preţ minim pentru frecvenţele 5G şi o taxă de 3% pe vânzările companiilor de telecomunicaţii.

Recent, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în comunicaţii, Eduard Lovin, declara şi el că prevederile privind piaţa telecom din OUG 114 trebuie să fie abrogate până la finele acestei luni, urmând ca, ulterior, să fie adoptată o Hotărâre de Guvern care să stipuleze preţurile de plecare pentru licitaţia 5G.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă