România nu şi-a putut asigura consumul de energie din producţia internă luni dimineaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu putut, luni dimineaţa, să îşi acopere consumul de energie electrică prin producţia naţională, fiind nevoită să importe mai multă energie, potrivit datelor în timp real postate pe site-ul Transelectrica, citate de Agerpres.

Luni dimineaţa, la ora 10:00, consumul de energie electrică la nivel naţional era de 9.120 de MW, însă producţia totaliza numai 8.654 de MW. Această situaţie a cauzat un sold import-export pozitiv, adică importurile sunt mai mari decât exporturile, diferenţa fiind de 475 de MW, potrivit Agerpres.

Cele mai mari cantităţi importate provin din Ucraina (407 MW), Ungaria (145 de MW) şi Serbia (125 de MW). Cu Bulgaria, România are un sold negativ, respectiv exporturile sunt mai mari decât importurile, arată sursa citată.

Cauza importurilor mari                                   

Octavian Lohan, membru al directoratului Transelectrica, a declarat pentru Agerpres că preţul energiei în România este mai mare decât în alte ţări din regiune cu care ţara noastră este cuplată, astfel că luni a fost mai ieftin să se importe energie şi nu există un deficit de producţie.

"Sunt traderi care cumpără şi vând. Numai noi şi ungurii avem preţuri mari în regiune, în schimb Cehia şi Slovacia au preţuri mici. Deci dacă energia ieftină de la ei îşi croieşte un drum până la noi, vine energie ieftină. Prin urmare, nu este un deficit de producţie", a explicat Lohan, potrivit sursei citate.

El a spus că au mai existat două zile în această lună, respectiv 2 şi 6 februarie, când România a importat energie în permanenţă, iar consumul a fost mai mare decât producţia.

Ne putem asigura consumul

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, a declarat pentru Mediafax că faptul că importăm la un moment dat mai multă energie decât exportăm nu înseamnă că avem o problemă în a nu ne putea asigura consumul energetic.

„Până la 8 dimineaţa România exporta mai multă energie decât importa. De la ora 8 importurile au depăşit exporturile, dar vorbim despre cantităţi foarte mici. Adică consumăm mai multă energie decât producem, însă asta nu înseamnă că România este în criză mai ales că noi, în ultima perioadă, mai mult am exportat”, a declarat Nicolescu, potrivit sursei citate.

Cărbunele asigură producţia naţională de energie electrică, cu 2.642 de MW, hidrocentrale, cu 2.228 de MW, centrala nucleară de la Cernavodă, cu 1.370 de MW, turbine eoliene, cu 123 de MW, panouri fotovoltaice, cu 199 de MW, şi biomasă, cu 47 de MW.

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
O crimă: ascunderea Adevărului de către Autorități
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Halloween-ul, interzis într-un oraș european: „Alegem să sărbătorim lumina cunoașterii și a patriotismului, mai degrabă decât să adoptăm obiceiuri străine””
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Florian Coldea, în fața magistraților de la Curtea de Apel București