România, în topul ţărilor cu cel mai mare risc de sclavie modernă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia sclaviei moderne în România este considerată a se deteriora mai rău decât în orice altă ţară la nivel mondial.

România a coborât 56 de locuri în clasamentul sclaviei moderne, până pe locul 66-lea, cu cel mai mare risc.

Riscurile sclaviei moderne au crescut în aproape trei sferturi din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene pe parcursul ultimului an, potrivit celei de-a doua ediţii a Indexului Sclaviei Moderne (MSI), realizată de consultantul de risc Verisk Mapleroft.

Cele cinci ţări care prezintă cel mai mare risc sunt România, Grecia, Italia, Cipru şi Bulgaria - puncte-cheie de intrare în regiune a migranţilor, care sunt extrem de vulnerabili la exploatare. Cercetarea, care evaluează 198 de ţări prin puterea legilor, eficacitatea aplicării lor şi severitatea încălcărilor, arată scăderi ale scorurilor pentru 20 de ţări din tot blocul european.

Robie şi trafic de persoane

Însă în România situaţia este cea mai gravă. Ţara noastră, alături de Italia, înregistrează cele mai grave încălcări de drepturi din Uniunea Europeană, ce vizează: forme severe de muncă forţată, cum ar fi robia şi traficul de persoane, arată analiza Verisk Mapleroft. Din UE, numai Italia se află mai jos, pe locul 133, însă ea a coborât numai 16 locuri în clasament.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie estimează că peste 20.000 de imigranţi au intrat în Europa în 2017, dintre care 85% au debarcat în Italia. Sosirile în Grecia au scăzut dramatic de la semnarea Acordului UE-Turcia privind refugiaţii în 2016, dar ţara, care a scăzut cu 17 locuri în index, găzduieşte un număr semnificativ de migranţi şi rămâne o destinaţie-cheie pentru traficul de fiinţe umane.

Potrivit lui Verisk Maplecroft, prezenţa acestor populaţii migrante vulnerabile în ţările primare de sosire contribuie în mod esenţial la creşterea numărului de sclavi în mai multe sectoare din regiune, cum ar fi agricultura, construcţiile şi serviciile.

Datorită schimbării geografice a sosirilor migranţilor, Verisk Maplecroft se aşteaptă ca riscul sclaviei moderne să se înrăutăţească în Italia în anul următor, agricultura fiind un sector îngrijorător.

„Criza migranţilor a crescut riscul incidentelor de sclavie care apar în lanţurile de aprovizionare ale companiilor din întreaga Europă”, spune Sam Haynes, analist senior al drepturilor omului la Verisk Maplecroft. „Nu mai sunt doar hotspoturile tradiţionale de aprovizionare din economiile emergente cărora întreprinderile ar trebui să le acorde atenţie atunci când evaluează riscurile furnizorilor lor şi mărfurile pe care le surprind”, spune el.

Chiar şi cele mai mari economii ale UE nu sunt imune la creşterea riscului de sclavie. Germania şi Marea Britanie au înregistrat schimbări uşor negative în scorurile lor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța