România, în infringement pentru legislaţia privind performanţa energetică a clădirilor şi siguranţa furnizării de petrol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carl Court/Getty Images

Comisia Europeană a decis joi să deschidă noi proceduri de infringement împotriva României, în domeniul energiei şi climei privind performanţa energetică a clădirilor şi siguranţa furnizării de petrol.

Comisia a decis astăzi, 3 decembrie, să trimită scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Croaţiei, Greciei, Ungariei, Italiei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Portugaliei, Slovaciei, Sloveniei, României şi Regatului Unit deoarece nu au transmis strategiile lor naţionale de renovare pe termen lung. În temeiul Directivei privind performanţa energetică a clădirilor (Directiva 2010/31/UE), statele membre aveau obligaţia de a transmite Comisiei strategiile lor naţionale de renovare pe termen lung până la 10 martie 2020. Aceste strategii de renovare pe termen lung reprezintă un element esenţial al directivei, stabilind calea, măsurile de politică şi finanţarea mobilizării necesare pentru decarbonizarea până în 2050 a parcului imobiliar existent. Acest obiectiv este important, deoarece sectorul construcţiilor din UE este cel mai mare consumator de energie din Europa şi este responsabil pentru 36 % din emisiile de gaze cu efect de seră generate în UE. Până în prezent, doar 14 state membre au transmis strategiile lor, astfel cum se solicită directiva. În ceea ce priveşte Belgia, această ţară a transmis doar strategiile regionale pentru regiunea Bruxelles-Capitală şi regiunea Flandra, dar nu şi pentru Regiunea Valonia. Prin urmare, această ţară nu a comunicat încă Comisiei strategia sa naţională. Statele membre în cauză au la dispoziţie două luni pentru a-şi îndeplini obligaţiile juridice. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Astăzi, 3 decembrie, Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere Bulgariei, Cehiei şi României, solicitându-le să ia măsuri pentru a asigura aplicarea integrală a legislaţiei UE privind stocurile petroliere. Directiva privind stocurile petroliere (Directiva 2009/119/CE a Consiliului) solicită statelor membre să menţină stocuri minime de ţiţei şi/sau de produse petroliere echivalente cu cel puţin 90 de zile de importuri nete zilnice medii sau cu 61 de zile de consum intern zilnic mediu, oricare dintre cele două cantităţi este mai mare. Directiva trebuia să fie transpusă de statele membre în legislaţia lor naţională până la 31 decembrie 2012. Dat fiind rolul ţiţeiului în gama de surse de energie a UE, puternica dependenţă externă a UE de aprovizionarea cu ţiţei şi cu produse petroliere şi incertitudinea geopolitică în multe regiuni producătoare, este vital să se garanteze accesul consumatorilor la produse petroliere. Comisia a observat că aceste trei state membre nu şi-au îndeplinit în mod repetat, unele din ianuarie 2013, obligaţia de a menţine stocuri de urgenţă minime de ţiţei. Prin urmare, Comisia a concluzionat că nivelul mic al stocurilor observat nu se datorează unor circumstanţe excepţionale, ci reprezintă mai degrabă o nerespectare structurală a directivei. Statele membre în cauză au de acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor expuse de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două