România este campioana Uniunii Europene la scumpirea carburanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul benzinei din România a crescut cu peste 11% în primele nouă luni ale acestui an, iar cel al motorinei – cu aproape 8%, acestea fiind cele mai mari scumpiri înregistrate în rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene.

România, o ţară în care venitul pe cap de locuitor este cu mult sub media europeană, a înregistrat în primele nouă luni din acest an creşteri semnificative ale preţurilor la carburanţi şi se situează printre statele cu cea mai scumpă motorină din Uniunea Europeană.  

Dacă la începutul acestui an românii cumpărau benzină cu aproape 1,25 euro/litru (5,604 lei/litru, la cursul de 4,4932 lei/euro la 6 ianuarie), la începutul lunii octombrie, preţul afişat în benzinării era de 1,386 euro/litru (6,11 lei/litru), adică mai mare cu 11,15%. 

Aceasta este cea mai mare creştere a preţului la benzină înregistrată în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE). Următoarea ţară în clasament, în funcţie de avansul înregistrat în primele nouă luni de preţul benzinei, este Croaţia, cu o scumpire de numai 3,98%, urmată de Austria – cu 3,13%. 

România ocupă acum locul 20 în rândul statelor UE cu cea mai scumpă benzină, iar la începutul anului era ţara cu cel mai ieftin carburant. 

În cazul motorinei, creşterea preţului din România a fost mai mică. Preţul unui litru de motorină a urcat de la 1,307 euro/litru (5,87 lei/litru) la începutul anului la 1,408 euro/litru (6,21 lei/litru) în octombrie, adică un avans de 7,75%. Această scumpire, cea mai mare din Uniunea Europeană, a propulsat România de pe locul 23 pe locul 9 în rândul ţărilor cu cele mai mari preţuri la motorină. 

De altfel, scumpiri ale motorinei s-au consemnat în primele trei trimestre din 2014 doar în patru state. În afară de ţara noastră, scumpiri ale motorinei s-au mai înregistrat în Croaţia (2,09%), Marea Britanie (0,56%) şi Cehia (0,04%). Preţul motorinei a stagnat în Malta, iar în 23 de ţări a scăzut. Cea mai mare ieftinire a motorinei s-a înregistrat în Portugalia (6,3%) şi în Belgia (5,9%).  

Acciza suplimentară a umflat preţul

Acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi, introdusă de Guvern la 1 aprilie, a avut cea mai mare contribuţie la scumpirea benzinei şi a motorinei. 

Benzinarii au transmis încă din prima zi a lunii aprilie acest cost suplimentar în preţul perceput şoferilor. Atunci, preţul litrului de carburanţi a crescut de pe o zi pe alta cu 39-46 de bani în benzinăriile marilor companii petroliere din România. În unele cazuri, preţul litrului de benzină premium a depăşit pragul psihologic de 7 lei. Din preţul total al benzinei şi motorinei vândute la staţiile de alimentare din România, jumătate reprezintă taxe încasate de stat. 

Este adevărat că preţul carburanţilor a înregistrat un salt spectaculos la începutul lunii aprilie, odată cu introducerea accizei suplimentare, însă scumpiri s-au înregistrat şi ulterior. 


Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne