România, din nou campioană în UE la scumpiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a înregistrat din nou cele mai mari scumpiri din Uniunea Europeană, în luna mai, preţurile avansând faţă de anul trecut cu 4,4%, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Potrivit instituţiei, România a avut şi în mai  cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, avansul preţurilor de consum faţă de luna mai a anului trecut fiind de 4,4%. Şi în aprilie rata inflaţiei a fost tot de 4,4%. În mai faţă de aprilie preţurile s-au majorat cu 0,5%.

Scumpiri mari au fost înregistrate şi în Ungaria, de 4%, Letonia, de 3,5%, Estonia, de 3,1% şi Bulgaria, de 2,9%. La polul opus, cele mai mici rate ale inflaţiei au fost înregistrate în Cipru, de 0,2%, Portugalia, de 0,3% şi Grecia, de 0,6%.

La nivelul Uniunii Europene, rate inflaţiei s-a ridicat la 1,6% în luna mai, în timp ce la nivelul zonei euro inflaţia a fost de 1,2%. 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online