România, departe de zona euro. Intrarea poate avea loc abia în 2028-2029

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

România poate ţinti intrarea în zona euro abia la începutul anilor 2028-2029, după o şedere de cel puţin doi ani în Mecanismul Cursurilor de Schimb, transmite Banca Naţională a României (BNR), potrivit Economedia.

Potrivit sursei, proiecţiile pe termen mediu arată că este improbabil ca România să se încadreze până în 2022 în criteriile de convergenţă necesare pentru aderarea la zona euro.

Mai precis, deficitul bugetar va descreşte sub limita de 3% prevăzută de regulile UE abia în anul 2024, când va ajunge la 2,9% din Produsul Intern Brut. De asemenea, ponderea în PIB a datoriei guvernamentale brute este estimată a se stabiliza, în orizontul 2023-2024, potrivit Strategiei Financiar-Bugetar, în proximitatea inferioară a pragului de alertă de 55 la sută.

Primul indicator pentru care este prevăzută revenirea la un nivel compatibil cu valoarea de referinţă este inflaţia, în 2023.

Aşadar, „la orizontul anilor 2028-2029 se poate ţinti intrarea în zona euro (după o şedere de cel puţin doi ani în MCS)”, arată BNR.

Recent, premierul Florin Cîţu afirma că vede posibilă intrarea în antecamera zonei euro în 2024 – 2025, iar adoptarea monedei europene să aibă loc în 2027 sau 2028.

„Parcursul pentru euro a fost puţin întârziat de criza din 2020. Vom face totul şi este nevoie de convergenţă reală. Vom recupera în perioada 2021 – 2024, dar trebuie să fim constienţă că aderarea la zona euro va fi după 2024.

Obiectivul de aderare este şi o obligaţie a României prin tratatul pe care l-am semnat. E greu să discuţi de aderare la zona euro în plină criză economică. Nu numai aderarea este obiectivul principal, pentru mine contează ce înseamnă să aderi la zona euro. Înseamnă reformarea acestei economii, să o faci performantă în zona euro, acolo unde competiţia este foarte dură. Asta este foarte important”, a spus Florin Cîţu, la Digi24.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa