România autostrăzilor neterminate: A3 Bucureşti – Ploieşti va avea parcări şi spaţii de servicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mai bine de trei ani de la inougurarea din 2012, autostrada A3 va avea, în sfârşit, parcări şi spaţii de servicii pe întregul traseu de 55 de kilometri de la Centura Bucureşti la Ploieşti.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, CNADNR va aloca peste 35 de milioane de lei, fără TVA pentru execuţia de parcări de scurtă durată şi spaţii de servicii pe A3, se arată într-un comunicat al companiei.

Contractul a fost semnat cu asocierea S.C. GOOD PROD S.R.L. - S.C. AXIA S.R.L. - TRANSPROIECT 2001 S.R.. Lucrarea va fi finanţată cu bani de la bugetul de stat. Durata contractului este de şase luni. Două luni pentru proiectare şi patru luni pentru execuţie, iar perioada de garanţie este de 48 de luni.

Protrivit proiectului, parcări de scurtă durată vor fi amplasate (stânga/dreapta) la kilometri 28+400, 42+600, 50+400. Spaţii de servicii tip S1 sunt prevăzute pe ambele sensuri de mers la la km 57+000. La km 17+000 (dreapta) şi km 20+100 (stânga), vor fi executate spaţii de servicii de tip S3.

Autostrada Bucureţti Ploieşti a fost finalizată până la Centura-Bucureşti, iar ultima porţiune de intrare în Capitală este încă în execuţie încă din 2012, de la inaugurarea traseului de 55 de kilometri aflat în exploatare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă