România are una dintre cele mai mari suprafeţe agricole din UE. Dar la ce bun?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are una dintre cele mai mari su­prafeţe agricole din Uniunea Europeană, însă, în acelaşi timp, are unele dintre cele mai slabe randamente la producţie, tere­nurile pe care se practică agricultură fiind extrem de fragmentate şi găzduind, de cele mai multe ori, exploataţii de subzistenţă.

România are o suprafaţă agricolă utilizată de 13,5 milioane de hectare, situându-se pe po­ziţia a cincea la nivelul Uniunii Europene din acest punct de vedere, după Franţa (29 mili­oane de hectare), Spania (23,8 milioane de hectare), Marea Britanie (17,4 milioane de hectare), Germania (16,7 milioane de hectare) şi Polonia (14,4 milioane de hectare), potrivit datelor pe 2016 de la agenţia de statistică a Uniunii Europene, Eurostat.

Cu alte cuvinte, 57% din suprafaţa totală a României este utilizată din punct de vedere agricol, în comparaţie cu Germania, spre exemplu, unde doar puţin peste un sfert din suprafaţa ţării este destinată agriculturii, sau, la polul opus, cu Marea Britanie, unde explo­a­taţiile agricole acoperă aproape trei sferturi din ţară.

Citeşte continuarea pe newmoney.ro 

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €