România are cei mai mulţi proprietari de locuinţe din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este pe primul loc în UE când vine vorba despre numărul de proprietari de locuinţe. 96% deţin imobilele în care locuiesc, arată o statistică Eurostat.

Românii preferă să fie proprietari, doar 4% din populaţie (faţă de 30% media UE) stă cu chirie (în fiecare stat membru UE sunt mai mulţi proprietari de locuinţe decât chiriaşi, pe ultimul loc clasându-se Suedia cu 65% proprietari).

Astăzi peste 30% dintre tinerii români, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 ani, iau în calcul un credit pentru achiziţia unei locuinţe iar aceasta în timp ce 13% dintre ei au contractat deja un astfel de credit pe termene de până la 30 ani, potrivit datelor de la Kiwi Finance. Sunt încrezători în forţele proprii şi 7 din 10 consideră că au o situaţie financiară mai bună decât părinţii lor. Avansul necesar este între 5 şi 25% în funcţie de produsul ales şi de profilul de risc. Astfel avansul este propria investiţie în casă şi nu o cheltuială. De exemplu pentru aceeaşi valoare a casei, un avans mai mic duce la rate mai mari şi invers.

La finalul anului trecut s-a eliminat legislativ şi interdicţia de a cumpăra mai multe proprietăţi cu TVA de 5%. Eliminarea acestei restricţii de la 1 ianuarie 2019 a dus la revigorarea vânzărilor de garsoniere şi apartamente care au sub 120mp şi a căror valoare totală (locuinţă + teren) nu depăşeşte 450.000 lei.

Tot pentru un impact pozitiv în domeniul imobiliar a fost eliminată din Codul Fiscal limitarea suprafeţei de teren pe care este construită locuinţa (până la 31.12.2018 fiind de maximum 250mp), astfel încât acum suprafaţa de teren pe care este construită locuinţa poate fi oricât de mare.

„Aceste modificări sunt mai mult decât binevenite, dacă ţinem cont că, aşa cum reiese din datele pieţei rezidenţiale, pentru locuinţele cu o suprafaţă de max 120 mp, 71% dintre cereri au valoarea sub 450.000 lei”, susţin cei de la Kiwi Finance.

Piaţa imobiliară românească a înregistrat în primele 6 luni o activitate mai dinamică decât media ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE). Sunt numeroase tranzacţii în diverse stadii de negociere pe piaţa de investiţii, ceea ce e posibil să ducă la cel mai mare volum de după 2014, depăşind 1,2 miliarde euro. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite