România ar putea pierde trei miliarde de euro, dacă nu-şi vinde la timp surplusul de certificate de emisii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a pierdut deja 1,5 miliarde de euro pentru că nu a vândut în ultimii doi ani surplusul de certificate de emisii alocate prin protocolul de la Kyoto şi ar putea pierde alte 1,5 miliarde dacă nu vinde aceste drepturi de emisii până în 2012.

Potrivit Florentinei Manea, director al Direcţiei Schimbări Climatice din Ministerul Mediului, România are un surplus de 300 de milioane de certificate, pentru că a poluat mai puţin decât prevăzuse în momentul încheierii protocolului de la Kyoto, în 1997.

„Acum, preţul este de 5-6 euro pe certificat, faţă de 10 euro cât era în 2009-2010", a mai spus Manea, astăzi, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

Reprezentanta Ministerului Mediului a mai spus că, în prezent, România negociază pentru vânzarea acestor certificate cu companii din ţări care nu şi-au îndeplinit obligaţiile din protocolul de la Kyoto, precum Japonia, Spania, Portugalia sau Canada.

„Ar fi bine ca aceste certificate să fie vândute până în 2012, pentru că nu se ştie dacă se vor reporta", a mai spus Manea.

„Sperăm să avem în perioada următoare o tranzacţie concretă, să ne alăturăm Cehiei şi Poloniei, care au reuşit să vândă surplusul de certificate, în condiţiiile în care Rusia şi Ucraina şi-au pierdut credibilitatea după ce au folosit în alte scopuri bani astfel obţinuţi, nu în proiecte de mediu", a completat Manea.

În România, banii vor fi gestionaţi de Fondul pentru Mediu şi vor folosiţi în şase categorii de proiecte, cu scopul de a reduce emisiile de gaze cu efecte de seră.

Mai multe pentru tine:
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Premierul Bolojan nu-și schimbă părerea despre reducerea numărului de parlamentari: „E o formă de respect pentru electorat”
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
România se reinventează între Washington și Paris. Cu cine vom „defila” în noua politică externă: „Doar ei ne pot apăra de ruși”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40