Rezerva de ajustare la Brexit: Comisia Europeană a aprobat prefinanţări de două miliarde de euro pentru 12 state membre, inclusiv România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Comisia Europeană a aprobat, luni, plata a peste două miliarde de euro în cadrul rezervei de ajustare la Brexit către un grup de 12 state membre, printre care se numără şi România.

„Această decizie va pune la dispoziţie o sumă totală de 819,2 milioane euro până la sfârşitul lunii martie 2022, iar restul până în aprilie 2023.”, transmit reprezentanţii CE.

Conform sursei citate, în cazul României, va fi pusă la dispoziţie suma de 13,396 milioane de euro până la sfârşitul lunii martie 2022, iar restul de aproximativ 20,7 milioane de euro până în aprilie 2023.

Această finanţare va ajuta economiile statelor membre să atenueze impactul negativ al Brexitului asupra economiilor şi regiunilor lor prin acordarea de sprijin regiunilor, sectoarelor economice şi întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi prin crearea de locuri de muncă şi protejarea acestora, cu ajutorul unor măsuri cum ar fi şomajul tehnic, recalificarea şi formarea.

„Brexit a avut un impact negativ asupra vieţii multor persoane din UE. Rezerva de ajustare la Brexit a fost instituită şi adoptată în timp record pentru a ajuta statele membre să atenueze consecinţele negative economice, sociale şi teritoriale ale Brexitului. Acum depinde de statele membre să utilizeze în mod optim fondurile disponibile pentru a sprijini regiunile, comunităţile locale, cetăţenii şi întreprinderile mici şi mijlocii să îşi diversifice activitatea, să îşi menţină locurile de muncă şi să recalifice forţa de muncă acolo unde este necesar", a declarat comisarul pentru Coeziune şi Reforme, Elisa Ferreira.

Tranşa de prefinanţare din cadrul rezervei de ajustare la Brexit va fi alocată următoarelor state membre: Belgia, Estonia, Spania, Franţa, Croaţia, Letonia, Malta, Ţările de Jos, Austria, Portugalia, România şi Suedia.

Statele membre pot utiliza finanţarea până la 31 decembrie 2023 pentru a acoperi cheltuielile suportate şi plătite începând cu 1 ianuarie 2020.

Comisia este pregătită să prelucreze rapid deciziile privind rezerva de ajustare la Brexit pentru celelalte state membre, pentru a se asigura că acestea pot primi sprijin din rezervă şi invită celelalte state membre să notifice fără întârziere Comisia în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul privind rezerva de ajustare la Brexit.

Potrivit datelor CE, brexit are un impact negativ asupra tuturor statelor membre, dar în moduri diferite, unele state membre, regiuni, sectoare sau comunităţi locale fiind mai afectate decât altele.

Rezerva de ajustare la Brexit, cu un cuantum de 5,4 miliarde euro, a fost instituită pentru a sprijini toate statele membre, acordând prioritate celor mai puternic afectate. Contribuţia financiară din rezervă pentru un stat membru va fi executată în cadrul gestiunii partajate. Aceasta nu necesită o programare sau o planificare avansată a măsurilor şi oferă flexibilitate în punerea în aplicare, în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Regulamentul de instituire a rezervei a intrat în vigoare la 6 octombrie 2021.

În decembrie 2021, Irlanda şi Italia au fost primele state membre pentru care s-a plătit finanţare din rezerva de ajustare la Brexit. Până la sfârşitul lunii martie 2022, 14 state membre vor fi primit primele tranşe din prefinanţare.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”