RetuRO extinde rețeaua Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) cu a treia fabrică aflată în județul Bacău

0
Publicat:

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), înregistrează progrese în implementarea proiectului în România și se pregătește să deschidă a treia fabrică regională în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

RetuRO deschide a treia fabrică din țară

Această fabrică, situată în parcul logistic ELI Parks Bacău, va efectua operațiunile de numărare și sortare a ambalajelor de băuturi colectate de la comercianți.

Noua fabrică are o suprafață de 7.800 de metri pătrați, iar echipamentul va fi furnizat și instalat de către compania Anker Andersen A/S din Danemarca, firma cu care RetuRO a semnat un contract de achiziție la cheie a echipamentelor pentru toate centrele naționale.

Fabrica va fi echipată cu opt mașini industriale de sortat PET-uri și doze și alte patru echipamente pentru sortarea sticlei, având o capacitate totală de procesare ambalajelor de până la două milioane de PET-uri și recipiente metalice și aproximativ un milion de sticle pe zi. De asemenea, fabrica din județul Bacău va mai fi dotată și cu două dispozitive de sortare optică cu o capacitate de 6 tone/oră și două prese de balotat cu o capacitate de producție de peste 130 de baloți pe zi.

Fabrica din județul Bacău va fi operațională până la sfârșitul lunii aprilie 2024 și va avea 70 de angajați.

În calitate de administrator al Sistemului de Garanție-Returnare, RetuRO va deschide 17 centre în următorul an, unde va transporta ambalajele de băuturi colectate de la aproximativ 80.000 de comercianți. Acestea vor fi numărate, sortate și pregătite pentru transport către companiile de reciclare, în vederea producerii de materie primă reciclată, care va fi folosită la producția de noi ambalaje de băuturi.

Cu un obiectiv ambițios de a deschide și opera 17 fabrici la nivel național, cu aproximativ 500 de angajați în mai puțin de un an, ne străduim să asigurăm, pas cu pas, resursele necesare pentru procesarea volumului de recipiente pentru băuturi colectate de la aproximativ 80.000 de comercianți.

Deschiderea noii fabrici din Bacău reprezintă un pas important în asigurarea unei infrastructuri solide pentru Sistemul de Garanție-Returnare, pentru a susține eforturile noastre în promovarea reciclării și protejarea mediului înconjurător. Astfel, aducem beneficii atât mediului, prin reducerea deșeurilor, cât și comunității locale, prin crearea de locuri de muncă și stimularea dezvoltării economice a regiunii. Suntem încrezători că, împreună cu toți partenerii noștri, vom construi un sistem eficient și responsabil care va face din România un lider în domeniul reciclării și economiei circulare”, spune Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO.

În plus, Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor mai completează spunând că: „Mă bucur să constat că RetuRO SGR este în grafic cu planul de deschidere progresivă a centrelor de numărare și ca va inaugura, la Bacău, primul astfel de centru din regiunea Moldovei, unde vor fi create aproximativ 70 de locuri de muncă verzi.

Este important ca întreg procesul logistic al Sistemului de Garanție Returnare să se desfășoare cu un impact asupra mediului cât mai redus și cu emisii de CO2 cât mai puține. Deschiderea progresivă a centrelor de numărare, în primele luni de funcționare a SGR, va ajuta la îndeplinirea acestui obiectiv”.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie