Restanţele la credite s-au dublat în primele nouă luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 700.000 de români înregistrează restanţe la credite

Valoarea ratelor restante la creditele contractate de populaţie şi firme s-a dublat în primele nouă luni din acest an, ajungând la 15,7 miliarde de lei (3,37 miliarde de euro), potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

În condiţiile în care soldul creditelor a înregistrat o stagnare în ultimul an, ponderea restanţelor în totalul portofoliului de împrumuturi a ajuns la 7,48% la finele lunii septembrie, în creştere de la 3,89% la începutul anului.

Din cauza deprecierii leului în raport cu euro şi cu francul elveţian, mulţi români nu şi-au mai putut achita la timp ratele la creditele în valută. Astfel, restanţele pe această componentă au crescut cu 138% în primele trei trimestre din acest an, ajungând la echivalentul a 1,96 miliarde de euro. În ceea ce priveşte sumele restante la împrumuturile în moneda naţională, valoarea acestora a crescut cu 68,25% în intervalul ianuarie-septembrie, până la 7,3 miliarde de lei (1,71 miliarde de euro).

Cei mai mari restanţieri, în funcţie de ponderea sumelor restante în total credite, erau, la finele lunii septembrie, locuitorii şi firmele din regiunea Nord-Vest (10,46%), urmaţi de cei din Nord-Est (8,3%) şi Vest (8,26%). Cele mai mici ponderi ale restanţelor se înregistrau în Sud-Vest (5,78%) şi Bucureşti-Ilfov (6,36%). Totuşi, în Capitală s-a atins în septembrie cea mai mare valoare absolută a restanţelor, de 5,15 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro), aici fiind contractată şi cea mai mare valoare a creditelor. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete