Restanţele la credite au crescut cu aproape 30% în ultimul an. Insolvenţa Oltchim propulsează judeţul Vâlcea pe primul loc în topul restanţierlor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţi români au întâmpinat dificultăţi în a-şi plăti ratele la scadenţă şi au ajuns restanţeiri la bănci FOTO Adevărul

Restanţele acumulate la creditele bancare contractate de populaţie şi firmele au crescut cu 29,2% în intervalul iunie 2012 – iunie 2013 şi au depăşit pragul de 7,3 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale. În timp ce creditarea bate pasul pe loc, sumele restante cresc fulminant ca efect al crizei economice în care România se află. Astfel, ponderea restanţelor în totalul portofoliului de credite a urcat de la 11% în iunie 2012 la 14,4%.

Cele mai multe restanţe, peste 60% din total, se înregistrează la împrumuturile în valută – euro, dolari, farnci elveţieni, întrucât cei care au luat credite de la bănci au fost afectaţi direct de desprecierea leului. 

Cei mai mari restanţieri, în funcţie de ponderea pe care sumele restante o ocupă în totalul creditelor contractate, sunt locuitorii şi firmele din judeţele Vâlcea, Sălaj şi Suceava. 

În Vâlcea, restanţele s-au trimplat în ultimul an, ajungând la echivalentul a 192 de milioane de euro. Aceastea reprezintă aproape o treime din totalul împrumuturilor contractate. Este de menţionat faptul că BCR şi BancaTransilvania sunt printre cei mai mari creditori ai combinatului Oltchim Râmnicu-Vâlcea, care a intrat în insolvenţă la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an. Potrivit tabelului preliminar al creditorilor Oltchim, publicat la începutul lunii aprilie, cele două bănci au de recuperat de la combinat 116 milioane de euro. 

În judeţul Sălaj, restanţele la creditele contractate de populaţie şi firme au crescut cu peste 47% în intervalul iunie 2012 – iunie 2013, până la echivalentul a 94,4 milioane de euro. Astfel, aceste restanţe reprezintă aproape 26% din totalul împrumuturilor contractate. În Suceava, altădată judeţul campion la restanţe, sumele cu întâryieri la plată au urcat cu 15%, până la 147 milioane de euro, ponderea în total credite situându-se la 20,6%. 

La popul opus în topul restanţierilor se află judeţele Gorj, Dâmboviţa şi Teleorman. În Gorj, se înregistrează restanţe pentru doar 6% din totalul împrumuturilor contractate. Totuşi, şi aici sumele restante au crescut în intervalul menţionat cu 20%, până la echivalentul a 29,5 milioane de euro. În Dâmboviţa, restanţele au crescut cu 38%, ajungând la 36 milioane de euro, iar în Teleorman cu 41%, până la 23,4 milioane de euro. 

Bucureştiul reprezintă o situaţie aparte, el concentrând aproximativ 40% din totalul creditelor contractate de populaţie şi firme. Implicit, aici se înregistrează şi cea mai mare valoare a restanţelor. Ponderea lor în total nu este însă foarte mare, ci apropiată de media naţională. Aşadar, restanţele la creditele contractate de populaţia şi firmele din Bucureşti au crescut cu 28,6% în perioada iunie 2012 – iunie 2013 şi au ajuns la 2,79 miliarde de euro, reprezentând 13,56% din totalul finanţărilor.      

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional