Responsabilul de asigurări de la ASF îşi dă demisia pe fondul scandalului RCA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Vorniceanu, vicepreşedintele responsabil de sectorul Asigurări-Reasigurări din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, va demisiona din funcţie începând cu data de 3 octombrie, a anunţat ASF.

Acesta şi-a înaintat astăzi demisia Parlamentului, urmând să renunţe şi la poziţia de membru al Consiliului ASF.

Recent, Mircea Ursache, vicepreşedintele autorităţii responsabil de piaţa de capital, declara recent că vinovaţii pentru situaţia din piaţa asigurărilor RCA sunt în conducerea instituţiei.

Acesta l-a niminalizat pe vicepreşedintele responsabil de sectorul de asigurări, Marius Vorniceanu, şi pe preşedintele Mişu Negriţoiu. Potrivit lui Ursache, dacă decizia privind îngheţarea tarifelor asigurărilor auto obligatorii RCA se lua în urmă cu un an, nu s-ar fi ajuns azi la proteste şi nici la scumpirea poliţelor chiar şi cu 300%, scrie news.ro.

Vorniceanu, care a fost numit în postul de vicepreşedinte ASF în septembrie 2014 de către Parlament, ar urma să ocupe o poziţie de consilier la Curtea de Conturi.  El a precizat că luase decizia de mai multă vreme de a părăsi instituţia de supraveghere şi că nu are legătură cu dosarul de la DNA privind Carpatica Asig.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne