Remus Vulpescu: Contractele de energie ale „băieţilor deştepţi“ cu Hidroelectrica ar putea fi reinstaurate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Vulpescu a fost administrator special al Hidroelectrica în perioada iunie 2012 - mai 2013         FOTO Mediafax

Contestaţiile „băieţilor deştepţi“ la decizia de reziliere a contractelor cu Hidroelectrica au fost trimise din nou spre judecare, în urma deciziei de marţi a Curţii de Apel Bucureşti, astfel că aceste contracte ar putea intra din nou în vigoare, a declarat Remus Vulpescu, fost administrator special al companiei în perioada insolvenţei, citat de Agerpres.ro.

„Contestaţiile băieţilor deştepţi fuseseră respinse, dar, odată cu deciziile de ieri, hotărârea de respingere a contestaţiilor a fost casată. Astfel, contestaţiile se vor judeca din nou. Prin urmare, există riscul ca aceste contracte să intre din nou în vigoare, pentru că soluţia ar putea fi oricare“, a afirmat Vulpescu, potrivit sursei citate.

Totodată, au fost retrimise spre judecată şi contestaţiile formulate de aceşti traderi la decizia de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica.

„Contestaţiile la intrarea în insolvenţă fuseseră şi ele respinse, iar acum s-a dispus rejudecarea lor. La fel, decizia ar putea fi oricare, aşa că există şi posibilitatea să revenim la situaţia dinainte de insolvenţă (iunie 2012 — n.r.)“, a mai spus Vulpescu.

Potrivit acestuia, în prezent trebuie aşteptată redactarea hotărârilor de marţi ale Curţii de Apel Bucureşti.

Vulpescu este cel care şi-a pus semnătura pe solicitarea de intrare în insolvenţă a producătorului de energie.

Există o cale extraordinară de atac

Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de Privatizăre din cadrul Departamentului pentru Energie, a precizat că instituţia pe care o conduce mai dispune de o cale de atac extraordinară împotriva deciziei Curţii de Apel de reintrare în insolvenţă a companiei.

„Vom scoate Hidroelectrica din insolvenţă cât mai repede, vom pune în aplicare şi proiectele de restructurare a Hidroelectrica. În structura ei avem o parte de lucrări hidroelectrice, dar avem altele preluate de la Apele Române cu caracter preponderent hidrotehnic, care nu au ce căuta în portofoliul companiei“, a afirmat Dumitraşcu la un forum despre energie.

O nouă restructurare: se vor scoate din Hidroelectrica activele ineficiente

El a adăugat că Hidroelectrica este nevoită să investească 700 milioane de lei pentru lucrări hidrotehnice care ar duce la producţia unei cantităţi infime de energie, pe lângă investiţii anterioare de alte 800 milioane de lei în acest obiective.

„Vom scoate în afara Hidroelectrica acele lucrări care nu au legătură cu energia“, a spus el.

Potrivit oficialului, joi vor avea loc discuţii cu intermediarii selectaţi pentru listarea la bursă a Hidroelectrica, iar contractul cu aceştia va fi prelungit până la ieşirea din insolvenţă. „Este greu de estimat cât de lungă va fi această perioadă. Haideţi să mai aşteptăm câteva zile. Nimeni nu are acum datele suficiente pentru a trage o concluzie“, a spus Dumitraşcu.

Pagube de 1,2 miliarde de euro din contractele de energie

Potrivit raportului privind cauzele insolvenţei, realizat de administratorul judiciar, 

acordurile bilaterale de vânzare a energiei au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza preţurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea.

În perioada insolvenţei, administratorul judiciar a denunţat contractele cu traderii Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, EFT AG, EFT România, Energy Holding şi Europec, dar şi un contract de modernizare a centralei Gogoşu, de pe Dunăre, cu Andritz Hydro.

Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Compania ar fi urmat să fie listată la bursă în luna iunie, prin vânzarea a 15% din acţiuni. Hidroelectrica este deţinută de stat (80,05% din acţiuni) şi Fondul Proprietatea (19,95%).

Mai puteţi citi:

Niţă nu renunţă la companiile integrate cu un mix energetic. Activele cu alt scop decât producţia de electricitate ar putea fi scoase din Hidroelectrica

Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, nu renunţă la ideea realizării unor companii integrate, care să funcţioneze pe baza unui mix de resurse şi care să devină, ulterior, actori regionali.

Consiliul Concurenţei va analiza tarifele stabilite de ANRE la energie, după ce Hidroelectrica şi Fondul Proprietatea s-au plâns că acestea sunt sub costuriSituaţie fără precedent în România: Consiliul Concurenţei va demara o analiză a modului în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a fixat tarifele pentru energia livrată populaţiei şi instituţiilor publice, după ce Hidroelectrica şi Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al companiei de stat, au depus plângeri în care argumentează că preţul fixat este sub costuri, au declarat, pentru „Adevărul“, surse din domeniu.

Hidroelectrica va fuziona cu UCM Reşiţa, singurul producător de turbine hidraulice din România. Compania este vitală pentru reparaţii şi mentenanţăHidroelectrica va fuziona cu producătorul de echipamente UCM Reşiţa, aflat în portofoliul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a declarat, pentru „Adevărul“, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie