Remus Vulpescu a fost înlăturat din Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare. În locul său a fost numit actualul şef al OPSPI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Vulpescu ocupă, în prezent, cel puţin trei funcţii: reprezentant al statului în AGA Transgaz, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi director de cabinet al vicepremierului Daniel Chiţoiu

Fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) Remus Vulpescu a fost revocat din funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare, fiind înlocuit de actualul preşedinte al Oficiului, Gabriel Dumitraşcu.

Înlocuirea lui Vulpescu a fost aprobată în AGA de marţi, potrivit unui comunicat al Rompetrol Rafinare transmis Bursei de Valori Bucureşti. Dumitraşcu va avea mandat până în 30 aprilie 2014. El a fost numit la conducerea OPSPI la sfârşitul anului trecut.

Vulpescu a preluat poziţia de membru în CA al Rompetrol Rafinare, unde statul deţine un pachet semnificativ de acţiuni, în octombrie 2012.

Compania Rompetrol Rafinare, din grupul Rompetrol, a încheiat primul trimestru cu o cifră de afaceri brută consolidată de 884,3 milioane de dolari, în scădere cu 19% faţă de nivelul raportat pentru intervalul similar din 2012, şi a înregistrat pierderi mai mici de 2,4 ori, de 25,1 milioane de dolari.

Remus Vulpescu a fost numit la sfârşitul lunii mai ca reprezentant al Ministerului Finanţelor în Adunarea Generală a Acţionarilor Transgaz, transportatorul de gaze naturale al României, şi va fi numit şi în viitorul Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica.

Vulpescu este în prezent director de cabinet al vicepremierului Daniel Chiţoiu, care deţine portofoliul Finanţelor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune