Regatta Real Estate: Legea dării în plată ar putea aduce avansuri de 15.000 – 18.000 de euro la achiziţia de locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa imobiliară locală va fi puternic influenţată de „Legea dării în plată” şi de forma finală pe care o va avea aceasta, iar stabilirea unui avans de 30-35% la achiziţia unei locuinţe noi prin credit ipotecar va avea un impact major în piaţa de locuinţe mass-market, anunţă Regatta Real Estate.

Potrivit reprezentanţilor companiei imobiliare, dacă avansul creşte la 30%, puţini cumpărători vor putea să vină la bancă cu 15.000- 18.000 de euro în loc de 3.000 -5.000 de euro.

În această situaţie vor avea de suferit, în zona de vest – Militari Residence, în cea de sud – cartierele din Popeşti-Leordeni, iar în zona de nord aria unde se află Cosmopolis.

„Legea Dării în plată va influenţa foarte mult programul Prima Casă şi planurile foarte multor dezvoltatori care se bazează pe acest program. Băncile au o anumită autoritate în piaţa imobiliară şi trebuie sa existe o relaţie bună între bănci şi jucătorii din piaţă. Deocamdată dezvoltatorii de proiecte imobiliare sunt în expectativă şi nu cumpără terenuri, pentru că nu pot estima efectele legii. Legea dării în plată poate provoca un cutremur în sistemul bancar şi în toată piaţa imobiliară”, spune Eduard Uzunov, preşedintele Regatta Real Estate.

În contextul în care de la începutul anului pe plan internaţional căderea burselor a generat o degringoladă pe piaţă, iar preţul petrolului a scăzut de asemenea, lucruri care se reflectă şi în economia locală, „Legea dării în plată” poate provoca un cutremur pe piaţa imobiliară, mai transmite compania imobiliară.

Stabilitate pe segmentul de lux

Studiul făcut de Regatta mai arată că pe segmentul proprietăţilor premium şi de lux, piaţa este stabilă, şi este posibil ca preţurile să  crească uşor, cu procente de 1-5%.

Pe acest fond, o serie de investitori aşteaptă să vadă cum va evolua piaţa, însă există şi investitori care  achiziţionează constant terenuri şi dezvoltă proiecte. Printre cele mai interesante proiecte se numără cele ce urmează a fi dezvoltate în zonele Herăstrău/Aviaţiei şi Primăverii/Charles de Gaulle, proiecte aflate în stadiu de construcţie sau de autorizare.

Şi pe segmentul proprietăţilor de închiriat, piaţa este stabilă şi este posibil ca nivelul chiriilor să înregistreze în 2016 o uşoară creştere. Acest lucru va apărea în contextul în care stocul de proprietăţi de inchiriat în zonele cele mai căutate din Bucureşti este din ce în ce mai redus. În acelaşi timp, în contextul în care se obţin mult mai greu autorizaţii de construcţie pentru blocuri noi, segmentul de vile cu arhitectură, cumpărate şi apoi renovate, cunoaşte o creştere importantă, mai spun cei de la Regatta.

Pe segmentul de office, stocul de spaţii este încă insuficient, iar cei mai activi dezvoltatori rămân în continuare Globalworth, Skanska şi NEPI, potrivit studiului Regatta Real Estate.

Pe termen mediu şi lung identitatea companiilor se va răsfrânge mult mai mult în spaţiul în care işi desfăşoară activitatea, iar interesul pentru clădirile de birouri în locaţii bune este în creştere.

Retailerii din zona de restaurante şi cafenele, dar nu numai, sunt interesaţi de zonele de aglomerare urbană generate de clădirile de birouri, zone care încep să funcţioneze ca mini-oraşe independente. Cele mai căutate sunt zonele din apropierea staţiilor de metrou Aurel Vlaicu (Barbu Văcărescu/Floreasca),  Pipera (Dimitrie Pompei/Fabrica de Glucoză) şi în viitorul apropiat Grozăveşti (Orhideea), mai spun cei de la Regatta.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție