Reducerea contribuţiei la Pilonul II, reclamată la Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională va fi sesizată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a unui articol din OUG 82/2017 prin care Executivul a redus de la 5,1%, la 3,75% contribuţia la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), scrie profit.ro.

Sesizarea va fi iniţiată în urma unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea înaintată de o persoană fizică, scrie profit.ro.

În cazul în care Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate, Guvernul va fi obligat să revină asupra măsurii de reducere a contribuţiei la Pilonul II şi să readucă procentul la nivelul anterior, respectiv la 5,1%. 

Prin reducerea contribuţiei, care, conform legii, ar fi trebuit să ajungă la 6% încă din 2016, pensiile actualilor salariaţi şi, implicit, contributori la Pilonul II vor fi afectate semnificativ pe termen lung, a anunţat Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) la finele anului 2017, după adoptarea actului normativ.

La Pilonul II cotizează peste 7 milioane de salariaţi, iar sumele acumulate în conturile individuale se ridică la 10 miliarde de euro.

Prin diminuarea contribu'iei de la 5,1%, la 3,75%, viitorii pensionari vor primi pensii private cu cel puţin 20% mai mici.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”