Record pe piaţa diamantelor: „The Constellation“, cel mai scump diamant brut din lume, vândut cu 63 de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un diamant de 813 carate a fost vândut pentru suma record de 63,1 milioane de dolari unei companii din Dubai, devenind astfel cel mai scump diamant brut din lume, potrivit publicaţiei „Fortune“.

Lucara Diamond, compania canadiană care a vândut nestemata, a declarat că va reţine 10% din profitul net obţinut după polizarea diamantului.

Diamantul brut denumit „The Constellation“ a fost descoperit în urmă cu şase luni în mina Karowe din Botswana, ce este administrată de compania Lucara.

Lucara a anunţat, de asemenea, că a descoperit un diamant şi mai mare decât „The Constellation”, de 1.109 carate pe care l-a numit „Lesedi La Rona“. Acel diamant va fi vândut de casa de licitaţii Sotheby în Londra, eveniment organizat pe data de 29 iunie.

Vânzarea diamantului The Constellation echivalează cu un preţ de 77,6 dolari per carat, un preţ foarte ridicat în ciuda scăderii vânzărilor de pe piaţa diamantelor brute. După cum notează „Bloomberg“, vânzările celor mai mari şi rare diamante din lume continuă să se menţină, chiar dacă preţurile pentru diamante au scăzut în ultimele luni. Preţurile pentru nestematele de calitate au scăzut cu mai mult de 80%, scrie „Wall Street Journal“.

Diamantul „The Constellation“ a fost cumpărat de Nemesis International DMCC, o companie din Dubai specializată în comerţul cu diamante. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire