Recolta buna la grau ar putea duce la ieftinirea painii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pretul painii ar putea scadea dupa recoltarea graului in acest an, ca urmare a productiilor ridicate estimate de agricultori, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele Patronatului de

Pretul painii ar putea scadea dupa recoltarea graului in acest an, ca urmare a productiilor ridicate estimate de agricultori, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele Patronatului de Panificatie Rompan, Aurel Popescu. El nu a oferit estimari privind cuantumul reducerii pretului. "Fiecare agent economic isi va stabili preturile in functie de costurile de achizitie a graului. Este normal, insa, ca pretul sa scada o data cu ieftinirea fainii", a spus Popescu. Presedintele Rompan a aratat ca, in ultimele doua saptamani, cotatiile la grau pe piata internationala au consemnat o tendinta descrescatoare, care s-a facut simtita si pe plan intern. In prezent, pretul unei tone de grau in portul Constanta atinge 210-215 dolari (7.000-7.200 lei pe kilogram), nivel mai mic cu 10-15 dolari fata de a doua jumatate a lunii mai. "Si la noi, pretul fainii a scazut de la 11.000 de lei pe kilogram la 10.000 de lei. In mod normal, aceste influente vor aparea si la paine", a afirmat Popescu, care a adaugat ca unii agenti economici au redus deja preturile la faina, astfel ca pretul painii ar putea consemna o diminuare, peste circa o luna. Conform estimarilor reprezentantilor Ministerului Agriculturii, productia de grau din acest an va depasi 4,2 milioane de tone, cantitate suficienta pentru a asigura necesarul intern de consum. "In prezent, exista stocuri de 270.000 de tone de grau, la care se adauga inca 50.000 de tone de faina, care asigura necesarul pana la noua recolta", a precizat Popescu. Adrian Radulescu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), s-a declarat sceptic in privinta reducerii pretului painii, considerand ca producatorii vor profita de recolta buna din acest an pentru a-si acoperi pierderile din anii precedenti.