Recesiunea s-a adâncit în cele mai vulnerabile economii ale zonei euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţările blocului euro s-au cufundat într-o recesiune şi mai adâncă anul trecut.

Ultimele studii au confirmat recesiunea în cele mai slabe economii din zona euro pentru anul trecut, ceea ce a dus la reluarea controverselor privind modul în care măsuri agresive de austeritate afectează creşterea economică, informează agenţia de presă AFP.

Rezultatele slabe ale analizelor privind situaţia Italiei, a Greciei, Portugaliei şi a Ciprului au fost publicate cu doar câteva zile înainte de un  summit al liderilor europeni, în cadrul căruia oficialii vor discuta metode de a depăşi criza datoriilor. În timp ce Franţa cere mai degrabă măsuri de creştere, iar Germania militează pentru disciplină fiscală, se aşteaptă negocieri strânse.

Eurostat, agenţia care furnizează date statistice instituţiilor Uniunii Europene, a puclicat săptămâna trecută informaţii conform cărora cele 17 state membre ale zonei euro s-au afundat şi mai mult în recesiune în ultimele luni ale anului 2012.

Activitatea economică totală a ţărilor din blocul euro s-a micşorat cu 0,6% faţă de al treilea trimestru, când s-a redus cu 0,1%. În total, anul 2012 a înregistrat o contracţie a economiei zonei euro de 0,6%, arată studiile Eurostat.

Oficialii Eurostat au arătat luni că economia Italiei s-a micşorat cu 0,9% în cel de-al patrulea trimestru , confirmând previziunile care spuneau că recesiunea se va adânci în cea de-a treia cea mai mare economie a zonei euro.

Acesta a fost cel de-al patrulea trimestru consecutiv de scădere, devenind cea mai lungă perioadă de recesiune din ultimele două decenii pentru Italia. Iar specialiştii nu se aşteaptă la o redresare cel puţin până în cel de-al doilea trimestru al acestui an.

„Consolidarea fiscală va rămâne o piedică în calea creşterii”

Vineri, agenţia de evaluare fiscală Fitch Ratings a redus cu o treaptă ratingul de credit al Italiei, în special din cauza situaţiei politice instabile cu perspective de înrărutăţire, după ce alegerile din februarie nu au avut un câştigător clar.

Previziunile sumbre se abat şi asupra Portugaliei, despre care statisticile au arătat că economia ţării s-a cotnractat cu 1,8% în cel de-al patrulea trimestru al anului trecut şi cu 3,2% pe întreg anul 2012.

Veştile rele nu au părăsit încă Grecia, unde analiza Eurostat a arătat că economia din peninsula balcanică s-a micşorat cu 6,4%, rezultat uşor mai bun decât previziunile specialiştilor.

Anul 2012 a fost cel de-al cincilea an de recesiune pentru Grecia, însă creşterea economiei nu este aşteptată până la începutul lui 2014.

Credem că este prematur pentru o revenire economică, în timp ce venitul disponibil continuă să se micşoreze, iar consolidarea fiscală va rămâne o piedică în calea creşterii”, a declarat Antonio Garcia şi Fabio Fois, economişti ai grupului bancar de investiţii Barclays Capital.

Între timp, datele oficiale referitoare la Cipru au demonstrat că economia ţării s-a micşorat cu 3,4% în ultimul trimestru al anului trecut faţă de anul 2011, dar şi cu 1,1% faţă de cel de-al treilea trimeastru al aceluiaşi an. Acela a fost cel de-al şaselea trimestru consecutiv marcat de o evoluţie negatică a economiei Ciprului.

Eurostat se aşteaptă în anul 2013 ca economia zonei euro să se contracte cu 0,3%, înainte de a reveni la o creştere de 1,4% în anul următor.

 

 

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video