Reactorul 2 de la Cernavodă a fost reconectat la sistemul energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea 2 a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă a fost reconectată la sistemul energetic naţional, conform planificării, în cursul nopţii de 3 spre 4 iulie, după remedierea porului care a cauzat scăparea minoră de apă grea în clădirea reactorului, anunţă Nuclearelectrica într-un comunicat.

„Toate sistemele au funcţionat conform proiectului, unitatea se află în procesul de ridicare a puterii la valoarea nominală”, se arată în comunicat.

Activităţile de reconectare s-au desfăşurat respectând procedurile centralei, precum şi normele de protecţie şi securitate, fără nici un impact advers asupra populaţiei, personalului, instalaţiilor şi mediului.

Reactorul fusese oprit marţi, 2 iulie, la ora 5.00, în mod controlat, din cauza depistării, în cursul inspecţiilor de rutină, a unor mici pierderi de apă grea.

Nuclearelectrica produce, cu două reactoare de 700 MW, circa 20% din consumul de electricitate al României.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie