Reacţia grecilor la acordul FMI: bombă la bancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordul la care au ajuns autorităţile de la Atena cu reprezentanţii Uniunii Europene (UE) şi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) privind pachetul de salvare şi măsurile de austeritate a stârnit şi mai mult furia grecilor.

Astfel, o bombă a explodat duminică la o filială a băncii HSBC din Atena. „Se pare că un dispozitiv exploziv improvizat format din canistre de gaz şi combustibil a provocat pagube uşoare la faţada băncii", a spus un oficial al poliţiei.

Miniştrii Finanţelor din statele zonei euro au convenit informal să ceară băncilor să-şi menţină expunerea pe piaţa din Grecia la nivelurile actuale pe parcursul derulării programului de austeritate susţinut prin ajutorul extern.

Marile bănci multinaţionale au salutat ajutorul de 110 miliarde euro convenit de UE şi FMI pentru Grecia. Acestea s-au angajat să-şi îndeplinească rolul în susţinerea măsurilor convenite de creditorii internaţionali cu statul elen, inclusiv sprijinind băncile greceşti, transmite Reuters. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!