Reacţia Cora România, după ce ANPC a găsit insecte moarte în vitrine, produse expirate şi frigidere neigienizate şi ruginite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Cora România au reacţionat după ce ANPC a propus închiderea pentru 6 luni a două dintre hipermarketurile sale

„Patru hipermarketuri cora din Bucureşti au primit controale din partea ANPC în cursul dimineţii de astăzi.

În urma controalelor au fost constatate o serie de situaţii pe care le rezvolvăm în cel mai scurt timp. Cea mai mare parte dintre acestea au fost deja remediate până la această oră.

Relaţia cora cu autorităţile este una constantă şi de dialog. Apreciem de fiecare dată observaţiile experţilor ANPC şi colaborăm pentru îmbunătăţirea activităţii.

Îi asigurăm pe clienţi că am implementat toate măsurile de siguranţă sanitară şi alimentară în magazine, care sunt certificate Safeguard, astfel încât aceştia să aibă o experienţă plăcută şi sigură la cumpărături.

Magazinele cora sunt deschise pentru toţi clienţii”, se arată în răspunsul remis la solicitarea „Adevărul”.

Anterior, ANPC anunţase că a propus închiderea a două dintre hipermarketurile cora România din Bucureşti, respectiv cel din Pantelimon şi cel din Şoseaua Alexandriei.

Potrivit ANPC, în urma controlului, au fost  înregistrate o serie de abateri importante, care au dus la amenzi contravenţionale în valoare totală de 120.000 lei şi dispunerea unor măsuri complementare importante, după cum urmează:

– oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine

– oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată

mezeluri, cofetărie, peşte, produse alimentare promoţionale – Cora Lujerului

legume-fructe, gastro, cofetărie, măsline vrac – Cora Pantelimon

legume-fructe, gastro, cofetărie, brânzeturi şi carne vrac – Cora Văcăreşti ( incinta Mall Sun Plaza)

gastro – Cora Alexandriei

– propunere de închidere a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni pentru Cora Pantelimon şi Alexandriei.

Cele mai frecvente abateri de la legislaţia în vigoare, constatate de comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov au fost:

– comercializare fructe şi legume ca fiind calitatea I, când in realitate acestea prezintă modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman,

– lipsa informării consumatorilor asupra faptului că, la anumite sortimente de citrice, coaja nu este destinată consumului uman

– comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită,

– nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro,

– nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare,

– utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depăşită,

– utilizare unor bureţi de sârmă şi coşuri de gunoi fără capac, în zona de gătire

– existenţa unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum şi agregate frigorifice neigienizate,

– existenţa la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse ambalate fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora

– existenţa insectelor moarte sub tăvile de expunere din vitrinele asistate

– existenţa unor depuneri masive de praf pe ventilatoarele agregatelor vitrinei asistate

– absenţa, de pe etichetele de produs, a menţiunilor prezeneia ingredientelor cu potenţial alergen, în produsele preparate în magazine şi alte deficienţe de etichetare a produselor realizate în unitate

– prezenţa unor arsuri de la congelare la produsele congelate sau a unor acumulări de gheaţă în amablaj

– lipsa igienizării la vitrinele frigorifice de la raioanele de produse congelate

– utilizarea unor vitrine frigorifice cu rugină, exfolieri ale vopselei, grad avansat de uzură sau în care existau resturi alimentare, acumulări de apă şi mucegai

– comercializarea diferitelor tipuri de murături (în oţet), constatându-se faptul că nu se precizeaza originea oţetului, precum şi faptul că acestea sunt prezentate ca murături în oţet, iar în lista de ingrediente se declară acid acetic.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”