Reacţia ASF în scandalul pensiilor private

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În replică faţă de afirmaţia vicepremierului Marcel Ciolacu legată de gestionarea fondului de pensii private, ASF a comunicat că acesta are randamente pozitive şi că oricum Autoritatea nu poate iniţia niciun fel de proiect legislativ care ar putea influenţa funcţionarea pieţei pensiilor private.

„Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public privind situaţia fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) doreşte să reafirme că Pilonul II de Pensii este unul solid, cu randamente pozitive, reflectate de altfel şi de analiza evoluţiei pieţei pensiilor private la 30 iunie 2017”, a comunicat ASF imediat după afirmaţia vicepremierului Marcel Ciolacu, potrivit căruia Pilonul II ar putea fi gestionat mai bine, astfel încât cei care cotizează la acest fond să aibă pensii mai mari.

Legat de afirmaţia vicepremierului privind eventualele explicaţii pe care ASF le-ar putea da despre Pilonul II, ASF a ţinut să precizeze că „potrivit prevederilor legale în vigoare, Autoritatea nu are competenţe pentru a iniţia modificări ale legislaţiei primare care guvernează funcţionarea pieţei pensiilor private”. 

„ASF urmăreşte cu foarte mare atenţie randamentele şi activele nete ale fondurilor de pensii administrate privat şi dacă vor fi constatate disfuncţionalităţi sau derapaje ale sistemului va interveni rapid pentru corectarea acestora”, a comunicat autoritatea, amintind că „în calitate de supraveghetor al pieţei financiare non-bancare, participă la întâlniri cu parteneri instituţionali şi exprimă puncte de vedere privind evoluţia curentă a celor trei sectoare reglementate (asigurări, piaţa de capital, pensii private), de câte ori este necesar”.

Aflat vineri la Neptun, vicepremierul Marcel Ciolacu a spus că  „nu se iau bani din Pilonul II să se mute în Pilonul I”, fiind „exclusă” o asemenea decizie, dar aceşti bani ar trebui gestionaţi mai bine, astfel încât cei care cotizează la acest fond de pensii să se bucure de pensii mai mari. 

Subliniind că Guvernul, nu a luat in discuţie Pilonul II de pensie „pentru că nu are bani”, ci „din alte considerente”, pe care le-ar putea explica preşedintele ASF, vicepreşedintele pe pensii şi Ministerul Finanţelor, Ciolacu a spus că sunt suficienţi bani pentru a încheia rectificarea bugetară şi fără a fi folosiţii banii din Pilonul II.

7 milioane de români cotizează la pensiile private obligatorii. Fondurile depăşesc 35 miliarde lei

Aproape şapte milioane de români au cotizat în nouă ani 28,2 miliarde lei la fondurile de pensii private obligatorii. Câştigul total obţinut din investiţii se ridică la 1,5 miliarde euro.

În cei nouă ani de existenţă a fondurilor de pensii private obligatorii, 6.9 milioane de români au cotizat la Pilonul II, activele nete gestionate depăşind 35,1 miliarde lei (7,7 miliarde euro), a informat Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), precizând că fondurile de pensii private obligatorii au primit în administrare contribuţii brute de 28,2 miliarde lei.

Diferenţa o constituie o suma de 6,91 miliarde lei (peste 1,51 miliarde euro), reprezentând câştigul total obţinut din investiţii, net de toate comisioanele, exclusiv în beneficiul contributorilor români.

„Cu alte cuvinte, românii au câştigat de pe urma Pilonului II sume totale de peste un miliard şi jumătate de euro, doar din investiţiile fondurilor, sume care se adaugă contribuţiilor deja virate în conturile lor personale”, a explicat Iulius Postolache, preşedintele APAPR. 

Potrivit acestuia, peste un milion de români din cei aproape 7 milioane care contribuie la Pilonul II au în conturi sume de peste 10.000 de lei fiecare.

Pentru perioada 20 mai 2008 – 19 mai 2017, reprezentând primii 9 ani de Pilon II, toate fondurile de pensii private au înregistrat un randament mediu anualizat de 9,46%, potrivit calculelor APAPR. Potrivit calculelor Asociaţiei, peste 92% din investiţiile Pilonului II sunt realizate în România.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare