Reabilitarea podului peste brațul Borcea: lucrările continuă și noaptea

0
Publicat:

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat noi imagini de pe șantierul podului peste brațul Borcea.

Potrivit reprezentanților Companiei de Drumuri, lucrările de reabilitare continuă și pe timpul nopții. Astfel, noaptea trecută, la podul peste brațul Borcea, calea II, de pe A2, s-a execut turnarea betonului de pantă.

De asemenea, sursa citată anunța că, vineri, 2 iunie, s-au realizat următoarele lucrări: armare beton de pantă și turnarea ultimelor două segmente de dală de susținere a căii care a necesitat refacere integrală.

Lucrări la podul peste brațul Borcea, Foto: Facebook Ionel Irinel Scrioșteanu

Începând cu 1 iunie, s-a decis suspendarea aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă. Conform datelor CNAIR, taxa de la Feteşti va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august.

Lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, au fost reluate în data de 14 februarie.

Podul peste braţul Borcea, în lungime de 970 de metri, este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv, care traversează fluviul Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, în lungime de 1.596 metri, conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea şi Muntenia.

Ultima data, Compania de Drumuri a reluat pe 19 septembrie lucrările de reabilitare la podurile Borcea și Cernavodă, pe Autostrada Soarelui, restricții de circulație fiind valabile până în a doua jumătate a lunii decembrie.

În 2021, CNAIR a atribuit contractele pentru reabilitarea ambelor poduri peste Dunăre constructorului român Maristar pentru 130 de milioane de lei, fonduri europene, termenul pentru finalizarea lucrărilor fiind februarie 2023, pentru Podul Cernavodă respectiv aprilie 2023 pentru Podul Borcea.

Miercuri, după anunțarea suspendării taxei de la Fetești, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Irinel Scrioșteanu anunța: „Am fost astăzi pe șantierul Podului peste brațul Borcea A2, împreună cu responsabilii din partea CNAIR, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare și consolidare pe calea 2 aferentă podului, dar și pentru a sprijini și presa, în același timp, antreprenorul, astfel încât să putem ridica restricțiile de trafic din zonă, cât mai repede.

Acest pod face parte din cele patru construite în urmă cu aproximativ 40 ani peste Dunăre, fiind toate reabilitate în ultimii trei ani, mai puțin acest ultim sector aferent Podului Borcea, cel mai dificil, aici fiind cea mai degradată porțiune. În urma expertizelor, inspecțiilor și decopertărilor făcute, s-au constatat deficiențe importante de execuție la momentul construcției podului, precum lipsa stratului de hidroizolație, care a dus la infiltrarea apei în betonul de sub straturile rutiere ale podului, fiind necesară astfel refacerea dalelor de susținere a căii pe pod (elemente structurale de rezistență).

Întrucât nu se pot demola în același timp toate dalele de susținere a căii pe pod pe cele câteva sute de metri lungime, experții au indicat etapele de desfășurare a lucrărilor, etape pe care vrem să le închidem cât mai repede.”

Mai multe pentru tine:
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
„Pregătirea apărării pe linii e esențială”. Retragerea americană, un pericol pentru România? Soluțiile generalului care ne-a reprezentat la Bruxelles
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Adevărul despre „amantlâcul” Dianei Bart cu actorul Daniel Nuță! „Sunt divorțată de mai bine de jumătate de an!”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Rectorul SNSPA avertizează că „luna de miere s-a încheiat” pentru puterea de la București: „Este cazul să ne punem centurile de siguranță. Nu vor fi zile ușoare”