RCS&RDS a lansat o ofertă de obligaţiuni senioare garantate în valoare de 800 milioane euro, în două tranşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

RCS&RDS, liderul pieţei de internet, pay-tv şi servicii convergente, a lansat luni o ofertă de obligaţiuni senioare garantate în valoare de 800 milioane euro, în două tranşe, cu scadenţa în 2025 şi 2028.

Obligaţiunile vor avea o valoare nominală de 100.000 euro fiecare, arată un raport transmis Bursei de Valori Bucureti (BVB).

Obligaţiunile vor fi garantate în rang senior de către societate, DIGI Távközlési és Szolgáltató Korlátolt Felelősségű Társaság (Digi Ungaria), Invitel Távközlési Zrt şi Digi Spain Telecom, S.L.U. (Digi Spania).

Obligaţiile RCS&RDS şi ale garanţilor conform obligaţiunilor şi a garanţiilor aferente vor fi garantate la rândul lor, garanţia astfel constituită fiind de rangul întâi (şi, în Olanda, atât de rang unu, cât şi de rang doi).

Activele garantate şi garanţiile sunt supuse unor limitări prevăzute de legile locale specifice şi vor putea fi eliberate în anumite circumstanţe. Activele garantate garantează în prezent obligaţiunile 2023 şi anumite finanţări ale societăţii şi ale filialelor sale consolidate.

Obligaţiunile şi acordurile de tip indenture vor fi guvernate de legile statului New York (cu excepţia clauzelor din acordurile de tip indenture cu privire la soluţionarea litigiilor, care oferă opţiunea unei proceduri arbitrale conform regulilor de arbitraj a Curţii de Arbitraj Internaţional din Londra, care vor fi guvernate de legea engleză).

Oferta a fost aprobată de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor RCS&RDS din data de 22 ianuarie 2020.

RCS&RDS a înaintat către Irish Stock Exchange plc (tranzacţionată drept Euronext Dublin) solicitarea privind admiterea obligaţiunilor pe lista oficială şi tranzacţionarea acestora pe piaţa reglementată operate de aceasta, care este o piaţă reglementată în înţelesul Directivei 2014/65/UE.

Citigroup Global Markets Europe AG va avea rolul de coordonator global şi deţinător comun al Registrului de Subscrieri (Joint Physical Bookrunner).

ING Bank N.V., London Branch şi UniCredit Bank AG vor avea rolul de deţinători comuni ai Registrului de Subscrieri (Joint Physical Bookrunner).

Veniturile brute rezultate ca urmare a desfăşurării ofertei vor fi utilizate pentru replata anticipată a sumei aferente principalului obligaţiunilor 2023, în sumă de 550 milioane euro şi pentru plata sumei de 22,3 milioane euro reprezentând prima de replată anticipată şi dobânda acumulată, dar neplătită, către deţinătorii obligaţiunilor 2023, precum şi pentru rambursarea anticipată şi/sau rambursarea unei sume de aproximativ 88,9 milioane euro reprezentând principalul aferent contractului de facilitate de credit contractat de grup la data de 7 octombrie 2016 (astfel cum a fost modificat la data de 16 octombrie 2017 şi la data de 5 iunie 2019), încheiat, printre alţii, între RCS&RDS, în calitate de împrumutat, şi BRD-Groupe Société Générale, Citibank, N.A., London Branch, ING Bank N.V. şi UniCredit Bank, în calitate de aranjori principali.

De asemenea, veniturile brute rezultate ca urmare a desfăşurării ofertei vor fi utilizate şi pentru rambursarea anticipată a unei sume de aproximativ 73,4 milioane euro reprezentând principalul aferent contractului de facilitate de credit contractat de grup la data de 1 februarie 2018 (astfel cum a fost modificat la data de 9 martie 2018), încheiat între RCS&RDS şi Digi Ungaria, în calitate de împrumutaţi, societatea, în calitate de garant, Citibank N.A., London Branch şi ING Bank N.V., în calitate de aranjori principali mandataţi, ING Bank N.V., în calitate de agent al facilităţii de credit, precum şi alte instituţii financiare, în calitate de creditori.

Grupul Digi Communications NV (simbol bursier DIGI), compania mamă a operatorului de comunicaţii electronice RCS & RDS (liderul pieţei de internet, pay-tv şi servicii convergente), a raportat un profit net de 24 milioane euro în primele nouă luni din 2019, de la 20,9 milioane euro în perioada similară a anului trecut, mai mare cu aproape 15%.

De asemenea, pentru perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2019, creşterea veniturilor a fost de 15,6 % în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 756,4 milioane euro la 874,6 milioane euro.

Veniturile grupului (cu excepţia veniturilor între segmente şi alte venituri) pentru perioada de trei luni încheiată la 30 septembrie 2019 au fost de 299,4 milioane euro, faţă de 269,9 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la 30 septembrie 2018, o creştere de 10,9%.

România se menţine ca piaţă principală a grupului, generând 63% din veniturile acestuia, pe locul al doilea fiind Ungaria (18 %), urmată de Spania (17%) şi Italia (2%).

Digi Communications NV este compania mamă a operatorului de comunicaţii electronice, RCS & RDS, liderul pieţei de internet, pay-tv şi servicii convergente, în România, cu operaţiuni şi în Ungaria, Spania şi Italia. Înfiinţată în urmă cu peste 26 de ani, compania avea, la 31 decembrie 2018, active în valoare de peste 1,633 miliarde euro, deţinând aproape în integralitate cea mai modernă (state of the art) şi mai extinsă reţea de fibră optică din regiune.

În România, Grupul Digi are aproximativ 13.000 de angajaţi (16.000 pe toate pieţele unde desfăşoară operaţiuni).

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța