Ratele la creditele în lei, calculate după doi indici: unele cu ROBOR, altele cu IRCC. Cum se aplică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care au credite în lei ar putea fi puţin dezorientaţi în urma modificării formulelor de calcul ale dobânzilor, având în vedere că unii vor beneficia de reduceri, în urma aplicării IRCC, în timp ce alţi vor plăti la acelaşi nivel.

Concret, noul indice – Indicele de Referinţă pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) – se va aplica doar creditelor noi sau în cazul refinanţării celor vechi, în timp ce ROBOR va fi aplicat în continuare creditelor în lei aflate în derulare.

Astfel, pentru creditele nou contractate şi pentru refinanţări se va aplica un IRCC de 2,36% pe an, iar pentru creditele aflate în derulare un ROBOR de 3,32% pe an, după cum a anunţat joi BNR.

”Noua formulă de calcul se va aplica doar creditelor noi. Pentru creditele în derulare, formula de schimbare este cea a cererii de refinanţare. Cei care au credite vor face, probabil, o cerere de refinanţare la aceeaşi bancă sau la alte bănci, bazat pe noua formulă de calcul, iar dacă noua dobândă va fi mai atractivă, clar omul va decide să se refinanţeze. Dacă va fi de la altă bancă, clar va fi concurenţă între bănci pentru a oferi românilor o finanţare mai ieftină", a spus ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, întrebat de jurnalişti despre înlocuirea ROBOR .

PSD estima că ratele vor scădea cu 18%

Ratele la creditele românilor urmează să scadă cu până la 18%, în urma înlocuirii ROBOR cu noul indice, estima miercuri PSD. „Pentru a estima impactul înlocuirii ROBOR 3 luni/6 luni cu IRCC am luat în considerare că IRCC este cu 0,98 puncte procentuale mai redus decât ROBOR 3 luni şi cu 1,03 puncte procentuale mai redus decât ROBOR 6 luni. Românii cu credite vechi trebuie să meargă la bancă şi să ceară refinanţarea creditului în actualele condiţii”, anunţa Departamentul pentru Politici Fiscal Bugetare al PSD.

Analiştii nu sunt de aceeaşi părere

Deşi acest indice este mai mic, efectele sale în costul efectiv al creditelor se va vedea în perioada următoare, creşterea marjelor dobânzilor pe care băncile le practică putând afecta valoarea finală. „Dacă acest indicator este folosit, iar băncile nu cresc marjele pentru dobândă, automat dobânda finală pentru clienţi va fi cu 1% mai mică”, spune Dragoş Nechifor, broker de credite.

„În niciun caz nu este o reducere la nivelul anunţat de guvernanţi”, a afirmat acesta - „vorbim de 5-10% şi asta doar dacă băncile nu cresc marjele de dobândă pentru a compensa. Unele bănci au renunţat astăzi la creditele cu dobândă variabilă şi au rămas doar la cele cu dobândă fixă, pentru care indicele nu mai are relevanţă.”

Nichifor spune că IRCC va face ofertele băncilor real comparabile, pentru că până acum acestea foloseau indicatori cu valori diferite, şi că va duce la mişcări în piaţă - clienţi care vor merge să renegocieze creditele şi care se vor îndrepta spre cele mai convenabile efecte. 

Analistul susţine că ratele la Prima Casă ar putea deveni mai scumpe decât un credit ipotecar standard, odată cu calcularea ratelor după noul indice care înlocuieşte ROBOR.

BNR a anunţat noul indice de referinţă pentru creditele în lei: 2,36%. PSD estima că ratele vor scădea cu 18%. Analiştii vorbesc de maximum 10%

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie