Rata şomajului s-a menţinut la 7,5% în luna iulie. Numărul şomerilor a fost de 739.000 de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 700.000 de români sunt în căutarea unui loc de muncă FOTO Adevărul

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,5% în luna iulie a acestui an, la acelaşi nivel înregistrat şi în luna iunie, dar în creştere cu 0,5 puncte procentuale faţă de iulie 2012, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică.

Numărul şomerilor, în vârstă de 15-74 ani, estimat pentru luna iulie este de 739.000 de persoane, în scădere faţă de luna precedentă (746.000 de persoane) şi în creştere faţă de aceeaşi lună din anul precedent (701.000 persoane).

Deşi numărul şomerilor a scăzut faţă de luna trecută, rata şomajului s-a menţinut la acelaşi nivel în luna iulie întrucât odată cu numărul şomerilor, a scăzut şi populaţia activă, care cuprinde, potrivit definiţiei Institutului Naţional de Statistică, toate persoanele  care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu